miercuri, 26 decembrie 2012

vineri, 23 noiembrie 2012

Dezmorţire



A trecut ceva timp. Nu pot sa spun că nu mi-a fost dor... nu v-am mai lăsat de câteva luni să mă ştiţi. Acum sunt aici din nou. Cartea se redeschide, ideile încep să se dezgheţe, unele principii să se dezmorţească şi pofta nebună de a scrie să-mi faca imaginaţia să chiorăie iar!  


Mulţi spun că oamenii nu se schimbă. Mulţi spun că degeaba îţi propui ceva că nu ai să reuşeşti pentru că aşa eşti tu. Aşa ai fost asamblat, ca să nu poţi! Coelho scria : ce cred ceilalţi despre tine, nu e treaba ta!
Înainte ca remarca primita de la X sa te străpungă, întreabă-te la ce te ajută acea remarcă (dacă te ajută). Întreabă-te dacă părerea respectivei persoane merită ascultată, dacă acea peroană te cunoaşte într-adevăr încât să-şi permită să îşi exprime opinia vis-a-vis de viaţa ta care, până la urmă, deocamdată, e personală. Întreabă-te dacă acea persoană vrea să te schimbe pentru ea sau pentru că i se pare că ai avea nevoie de o schimbare. Întreabă-te daca tu vrei acea schimbare.

Personal cred ca omul e făcut să se schimbe.
Venim aici cu acest scop: să fim mai buni ca înainte! Schimbarea e inevitabilă, fie că e pozitivă sau negativă! Dacă omul nu s+ar schimba pe parcursul vieţii ar avea aceiaşi prieteni ca în copilărie, ar rămâne în acelaşi loc fără să vrea să plece, ar face aceleaşi lucruri fără să se plictisească şi asta ar fi destul de plat, liniar şi monoton.
Adevărat e că termenul de “schimbare” pare destul de relativ.
Doar dacă nu observi schimbarea, nu înseamnă că ea nu are loc! E ca şi cum observi un copil crescând. Din punctul de vedere al mamei, acesta nu pare ca s+a schimbat, că a crescut mult, dar din punctul de vedere al unui musafir care îi vizitează de trei ori pe an, acel copil va părea din ce în ce mai dezvoltat, mai schimbat! Aşa e şi cu sentimentele şi gândurile celor din jurul nostru. Când petrecem ore întregi pe şi cu cineva, nu ni se pare că acea persoană se schimbă, dar când revedem un vechi prieten după trei luni de nevorbit deloc, ni se pare că au trecut ani buni şi că acesta s-a schimbat radical!

Aşa cum lemnul îşi schimbă forma, culoarea, textura şi mirosul când e deasupra focului, aşa şi omul se schimbă când dă piept cu viaţa şi tot ce ţine de ea! Schimbarea e un lucru absolute firesc şi ar trebui să fie un lucru pe care să-l acceptăm când vine vorba de o persoană apropiată, atâta timp cât mai există, încă, puncte comune care ne leagă de acestea, înafară de trecut!  Nu uita, dragă fiinţă că a accepta şi a înţelege nu înseamnă a fi de accord cu!

O viaţă frumoasă!

miercuri, 25 iulie 2012

O leapsa! :D

Am primit o chestie drăguţă: o leapşa [+ cadou, din câte am înţeles] de la Alexandra ! Mulţumesc!

Reguli:
1. Postează imaginea Libster Blog Award.
2. Spune 11 lucruri despre tine.
3. Răspunde la întrebările adresate de cel care te-a nominalizat şi formulează un nou set de 11 întrebări pentu cei care i-ai nominalizat.
4. Nominalizează 11 persoane (+link) care să realizeze acest tag.
5. Mergi pe pagina lor şi anunţă-i.
6. Nu da tag-ul înapoi!
 
 11 lucruri despre mine:
1. Cânt pe stradă cu căştile în urechi.
2. De 4 ani mă tot gândesc să fac un curs de tobe! 
3. Nu îmi place să am termen limita la lucrurile pe care trebuie să le fac!
4. Îmi place să văd/caut partea bună în orice şi oricine.
5. În general sunt un lup singuratic.
6. Îmi place să fac poze şi să-mi zic că-s foarte bune!
7. Nu îmi stă în fire să mă laud sau să mă plâng.
8. Ascultător, nu povestitor.
9. Las totul pe ultima sută de metri pentru că aşa ştiu că-mi va reuşi ce-mi propun!
10. Nu îmi place să mi se spună jumătăţi de poveşti, să fiu lăsat în aer!
11. Îmi plac filmele/serialele fantastice!

Întrebările de la Alexandra:
1. Care este autorul preferat şi de ce?
 Paulo Coelho pentru că pur şi simplu îmi place cum şi despre ce scrie. Nu mulţi autori mă fac să dau pagina aşa... cu sufletul la gură.

2. Te uiţi la animeuri?
Nu.

3. Ce lucruri te emoţionează?
Depinde ce înţelegi prin "lucruri". Să încerc să răspund... aş putea spune că unele melodii precum: How to save a life a celor de la The Frey sau I'm Yours de la The Script! 
 
4. Care-i muza ta atunci când scri pe/pentru blog?
Muza mea e clipa! O aud, o trăiesc, o scriu!
 
5. Cel mai fericit moment din viaţa ta?
Atunci când , pentru câteva secunde trăiesc prezentul pur! Când mă bucur din orice! Când zâmbesc necontrolat! 
 
6. Un citat care ţi-a plăcut în mod deosebit şi după care te ghidezi în viaţă.
Gandhi - Fii tu schimbarea pe care o vrei în lume! 
 
7. Mama sau tatăl? (cu care din ei discuţi mai mult)
Cu mami. Vorbim despre de toate... ne suparam din prostii, ne împăcăm repede! 
 
8. Dacă prietenii nu ţi-ar suporta iubita/ul şi invers, cum te-ai descurca cu situaţia? Ce ai face în privinţa asta?
Probabil că le-aş arăta-o în mai multe ipostaze până ar găsi ceva în comun cu ea! [ioptetic vorbind! pentru că am nişte prieteni care ar înghiti orce fata aşa cum e, daca mie mi-ar placea-o! :D]
 
9. Toamna sau iarna?
Toamna şi Iarnă. Depinde de stare... şi depinde decum e în fiecare din ele. Dar în general Toamna. 
 
10. Care-i cea mai bună voce din România?
Ascult muzică pentru versuri, nu pentru voce neaparat! Cat despre muzica românească... mă abţin!   
 
11. Ce melodie te reprezintă perfect?
Emancipator - With Rainy Eyes

Întrebările mele:
 
1. Ce te face să scrii?
2.Ce melodie mi-ai dedica?
3. Care e ultimul film care te-a marcat?
4. Film artistic sau serial?
5. Cât a fost cea mai lungă şi cea mai scurtă relaţie?
6.  La ce te duce cu gândul cuvântul Copilărie?
7. Foc, pământ, apă sau aer? Care te defineşte şi de ce?
8.  Dacă nu ai fi zodia ta, care crezi că ţi s-ar potrivi?
9. Pentru ce faptă nu ţi-ai ierta cel/cea mai bun/ă prieten/ă?
10. În ce epocă ai vrea să fi trăit şi de ce?
11. Poţi explica starea ta de acum printr-o onomatopee?

luni, 2 iulie 2012

Sărut de nebună


Ai început să-mi mai ceri rânduri.
Nici eu, unu, nu mă pot dresa aşa
Şi nici ordine-n ale mele gânduri
Nu pot să fac cum vrei tu, fata mea!

Şi azi, când soarele prea arde
Şi cerul parcă plouă cu căldură,
Asfaltul – transformat în cioburi calde...
Nici muza mea iubită, caldura nu o-ndură!

Şi voi îi cereţi să mă vadă
Când simt şi eu că nu vrea azi, nebuna
...
Şi-atunci s-a aplecat, gata să cadă
Peste mine şi mi-a şoptit: “Zi-le într-una –
 Eu te sărut din când în când cu versuri line
Innobilate de tristeţe sau bucurii senine,
Fie natura vie sau moartă, depinde şi de mine!
Ori poezii despre o fată ce ţi-a pătat trecutul
Cu amintiri ce te fac să uiţi acuma totul!
Ori una noua ce vine pe neaşteptate şi te-mbie
  uiţi de tine, cel ce-ai fost, şi să te-neci în reverie,
Tu – băiat cu suflet pur, prins ,încă, în copilărie !”
...
Şi am rămas privind-o-n ochii-i mari, de cer
Cu inima bătând rapid în coaste, aveam un zambet mut...
Şi-acum mi-am zis că de azi încolo nimic nu-i mai cer!
Că ştie ea, nebuna, când să mă binecuvânteze cu-n sărut!

duminică, 24 iunie 2012

Pe post de Noapte Bună


Azi am rămas doar nimicul ce îţi umplea zilele cu zâmbete. Rămăşiţe de amintiri ce tind să se reunească – puzzle cu piese lipsă. Azi ai rămas doar laleaua de cinci zile în vază, cu patru petale căzute pe masă… aşteptând să-ţi cadă celelalte două.
Auzi? E doar urletul liniştii! E sunetul pe care-l produce moartea unei stele căzătoare care nu şi-a îndeplinit menirea de a fi dorinţă. E.... nu. Nu mai e, doar a fost!

Acum mi-ai zis ‘ce scump eşti’... da. Eram. Acum m-am ieftinit şi stau pe raft! Aştept să-mi găsesc cumpărătoarea!

La un momentdat totul era cu dublu sens şi nu ştiam încotro s-o apuc. Am încercat să te apuc dar... mi-ai scăpat printre degete. Şi asta e din păcate sau din fericire? Nu ştiu ce să cred. Probabil depinde de care parte a zidului te afli.

Când te cuprinde încet, încet indiferenţa e de bine sau de rău ?
Când eşti pus pe locul doi a doua oară într-o lună e de bine sau de rău ?
Când cineva te întreaba ce e fericirea şi tu îi răspunzi în 80 de cuvinte e de bine sau de rău ?
Când vezi că cineva se bucură că prinde o zi în care să vorbească mai mult cu tine e de bine sau de rău ?
Când te îmbrăţişează amintiri ce nu le-ai mai avut de când era zăpadă pe jos e de bine sau de rău?
Când e de bine sau de rău, pentru cine e?

Întrebări la care nu aştept răspuns. Întrebări pe care mi le pun atunci când liniştea e dată prea tare şi nu mă mai aud. Întrebări aproape degeaba.

Acum ceva vreme îţi spuneam că  ştiu ce vreau. Acum îţi spun că oamenii nu se schimbă. Ei îşi schimbă doar idealurile, principiile, dorinţele! Asta am început să fac. Şi nu ştiu dacă să spun ‘din vina ta’ sau ‘mulţumită ţie’!  Oricum, salută-l din partea mea!

P.S.: Te-am pierdut sau m-ai pierdut? Asta se zbate în mine acum. Şi am doar Nimicul pe o foaie albă, pe post de răspuns!  Dar.... rămâne de văzut!

duminică, 3 iunie 2012

Vise încrucişate


Ai mai gustat vreodata victorie amărui
Care pare fără final sau cu-unul indecent?
Ai vrut, în vreun moment, inima oricui
Şi ea ţi-a ieşit în cale? Accident...

Îi place ananasul, nu e după gutui
Şi cala ce-o ai în curte, aparent.
Ai fi vrut să-ţi dăruieşti inima, oricui
Şi ea intră-n viaţa ta, iminent?

Tu ai ajuns vreodată să fii coşmarul lui
Şi el, în viaţa ei, să apară absent?
Să o întrebi: iubirea ta-i... a cui?
Şi când te uiţi în tine – ghiveci de sentiment!

Şi cum reacţionezi? Vina-i a ori şi cui!
Iar tu te scuzi în faţa ei, decent,
Dar te gândeşti e-a ta? A ei? Sau e a lui?
Şi-ţi vine a pupa-o pe frunte, inocent!

Ce faci când zice: ‘iar te-am visat hai-hui’.
Şi tu zâmbeşti subtil şi-n minte-ţi vin, urgent
Amintiri făcute împreună, ca-n locul nimănui
Şi clipe de poveste ce le-aţi trăit recent.

Nu ştii ce să îi zici, dar nu stai locului.
Îţi vine-o comparaţie, polii unui magnet
Sau alta ce v-aseamănă cu foamea focului
Ce vrea să nască Phoenicsi – cenuşa - sentiment!

vineri, 1 iunie 2012

Să fie ficţiune?


Nici nu ştiu cu ce să încep! ... îmi vine în minte partea pe care am numit-o în glumă „prima noastră ceartă”. Mi-a prea plăcut cum sună!
„De ce? De ce faci asta? Îţi zic eu: pentru că eşti un fraier!”
Şi eu ţi-am răspuns: „Da. Da, sunt! Recunosc şi, uneori, mă mândresc cu asta!”
Încă aştept să mi se spună că mi s-a jucat o farsă şi să fiu premiat pentru că am prea pus botul la ce s-a întâmplat! Aşa mă simt. Şi mă mai simt sacadat în viaţa ta! Nu te înţeleg!
Spui că nu vrei. Chiar arăţi că nu ai vrea să continui aşa... şi totuşi ceri o îmbrăţişare pseudo-ultimă ca mai apoi să poţi pleca spre... „viitorul tău mizerabil.”
Semnele îţi şoptesc că ai nevoie de o schimbare! ....scuză-mă. Mi-am spus că vreau să fiu dimplomat, să nu încerc să te influenţez în vreun fel.... şi am realizat că m-am cam minţit singur! Aiurea! Dar nu am ce face! Nu ma pot abţine! Şi ştii asta!!
Mă citeşti! Asta am început să iubesc la tine! Nu mă aşteptam la aşa ceva! Mulţumesc! Apropo de ce e de iubit.... am început să urăsc că te prea plac! Ca un fraier! Te plac ca un fraier ce sunt!
„Unde cauti tu, unde cauti tu iubirea? Nu stii ca-i aici?” – Taxi
„Ba da, ştiu” – tu!
.....
Şi cu ce te ajută că ştii dacă nu faci nimic în legătură cu asta?? Scuză-mă din nou! Iar am lăsat diplomaţia lângă cheia de sub preş! ...Dar, în plus, nici pe mine nu mă ajută cu nimic că doar ştii! Degeaba ştii dacă eu mă doar gândesc la pielea ta fină, la buzele tale moi, chiar şi la unghiile ce-şi cer iertare că-s urâte azi! Până şi aia-mi place la tine! Eşti incredibilă! Dar rămân la ideea: nu îţi înţeleg logica, dragă!

Şi acum o reinterpretare, după mine, la refrenul piesei Hate a celor de la Plain White Ts: Love is a strong word, but I really, really, really DO like you!

Îmi tot spui să am grijă de mine.... De ce? Eu vreau să am grijă de tine! :)

P.S.: Abia aştept să mă citeşti..... să te citeşti!

P.S.2: Vreau să îmi cer iertare faţă de vreo 98% dintre cei ce mă citesc şi nu vor înţelege mai nimic, deoarece postarea aceasta e dedicată. Pentru unii va părea ficţiune. Pentru mine e destul de real! Mulţumesc pentru înţelegere!

P.S.3: Astea-s cioburi de idei din furtuna calmă ce zace în mine!

marți, 22 mai 2012

Pentru o zi de mâine


“Nu te cunosc deloc şi deja te admir”
Şoptea încet, să n-o audă noaptea.
Mă simţeam, deja, un simplu musafir
Ce nu a apucat nici să-i măsoare şoapta.

Deja ma văd sus, pe un piedestal
De piatră zgronţuroasă, gri şi udă.
Un “el” cu gânduri bune şi aripi de metal
Ce repetat ascultă o simfonie surdă.

Parca te şi zăresc trecând din când în când
Pe lângă mine, în zorii plini de ceaţă
Şi-atunci, vâltoare de amintiri în gând
Şi încă-o părticică, inima-mi se dezgheaţă.

În ochi îmi stă speranţa de a te ţine-n braţe,
În piept îmi zace întreaga neputinţă,
Dar mă topeam spre tine - înflăcărată dorinţă
Pentru că te-aş vrea, cu toat-a mea fiintă!

Şi după multă vreme de aşteptat degeaba
Îţi văd privirea caldă ce, parcă îmi zâmbea
Şi-am coborât la tine, mai repede ca graba,
Te-am sărutat rapid şi ţi-am spus “Nu pleca!”

marți, 20 martie 2012

Singurătate-n doi

Lasă-ţi aripile să bată cerul înstelat de vise,
Închide-ţi ochii, cunoaşte-ţi dorinţele-aprinse,
Gândurile-ţi împletite cu fir de trecut –
Amintiri uitate, ce-n braţe ţi-s cuprinse...

...

Liber sunt, ca peştii aurii-n acvariu murdar,
Nu-mi laşi, fără să vrei, nicio clipă măcar,
Îmi eşti viitor încorsetat în trecut şi prezent
Te las să zbori din mine... În zadar !

Când văd că ‘noi’ se metamorfozează-n gri,
Nici ‘tu’ şi nici ‘eu’ nu mai suntem copii,
Dar încă ne leagă trecutul cu fundă
Hermafroditic stăm şi nu părem vii!

Că se-ntâmplă aşa, e mare păcat –
Cavaler pe cal alb şi domniţă-n palat.
Dar timpul tot trece şi ne-acoperă vara
Şi trenul s-a dus, iar tu ai plecat...

joi, 15 martie 2012

Diversitate

Şi când mă plimb pe străzi singur
Mă văd, oglindă-n fiecare.
Pun căştile-n urechi şi muzica-i în jur,
Sunt eu, ăl’ mic şi ăl’ mai mare.

Sunt fericire pură de copil
Şi roşul dintr-un semafor,
Zâmbetul unora ce pare pueril
Dar şi ideea unui croitor..

Sunt rid pe faţă de bătrân,
Sunt cerşetor ce vrea mâncare,
Sunt multe pasări ce îngân
Şi feţe ce absorb mult soare.

Sunt un fir de nisip mai fin
Ş un tricou plin de culoare,
Sunt şi durerea-n forma ei de spin,
Dar şi catifelate petale dintr-o floare.

Sunt şi o bancă plină de-amintiri
Şi parcuri cu îndrăgostiţi pereche,
Sunt ce eviţi din tresăriri
Şi cântec fluierat după ureche.

...

Croind lin, răbdător, destule vise –
Unele din idei se risipesc, se sting
Multe se-agaţă, înca stau aprinse,
Fiecare – o piesă crucială din destin!

joi, 8 martie 2012

Soare cu dinţi

Azi nu luminile puternice se sting,
Ci suflete, văl de mătase şi saten!
Nimicul pâlpâie, toate resping
Iubirea-n cioburi de catren.

Cadoul ăl de preţ din răsărit
Nici soare nu-i, dar nici căldură,
Ci e un zâmbet ce se-ndură
A sta pe faţa-ţi pân’ la asfinţit!

Învaţă a-l dărui, copilă dragă!
Pân’ mai departe la al tău iubit
Care, cu toate c-a plecat şi c-a venit,
Ţine la tine şi te face-ntreagă!

luni, 5 martie 2012

Veşnicia-n 5 secunde

Oare ce poate să-ţi înceţoşeze ziua cel mai mult? Sau... prima întrebare: ţi-a înceţoşat cineva ziua vreodată?
Eu am păţit-o... un simplu om [vorba vine, simplu.... ca era cel mai complex din câţi am văzut pe ziua de azi...] m-a făcut să înţeleg o lume întreagă...
După ce am stat la roşu la un semafor în drum spre bus, am trecut pe lângă o mulţime de oameni din care unu ieşea în evidenţă fără să vrea, probabil. M-am pierdut, pur şi simplu, în ochii lui... în privirea lui, mai exact... zic asta pentru că nici nu i-am reţinut culoarea ochilor, dar nu e importantă... detalii, detalii insignifiante...
Te întreb: ai mai simţit vreodată, dacă ai fost destul de atent încât să-ţi pese, atunci când priveşti ochii unui om... să vezi nimicul? Să îl simţi gol pe dinăuntru? Să cazi pe gânduri întrebându-te: ce scopuri avem fiecare aici, pe pământ? Pentru ce, mama naibii, trăim, mai exact!? Cum poţi trăi, aparent, fără niciun scop?

Până să-l întâlnesc, zâmbeam....

Şi mă tot întreb, care să fie cauzele? Nu mai avea casă pentru că n-a avut-o niciodată, pentru că  a fost dat afară din ea sau pentru că a părăsit-o de bună voie?
Oare, dacă n-ar fi avut niciodată casă, cum de a ajuns la o vârstă înaintată? Dacă n-am văzut niciun scop în drumul său, ce l-a ţinut legat de partea asta din existenţa lui? Sau, poate doar eu n-am vazut niciun scop. E posibil să fie, acolo, undeva, îngropat în amintiri...
Dar dacă a fost dat afară, care să fie cauza? Nu şi-a mai permis să plătească întreţinerea? Muncea înainte? Dacă  muncea, colegii lui n-au observat nimic? Nu i-au simţit lipsa? Nu l-au întâlnit niciodată pe stradă, după? să fi fost chiar atât de indiferenţi şi de „doar colegi”?
Care să fie motivele pentru care şi-ar fi părăsit locuinţa şi ar alege nesiguranţa? Să fi fost o boală incurabilă? Să fi vrut să nu mai fie legat de cineva? Sau decesul soţiei sau al vreunui copil? Alte lucruri pentru care aş fi putut să mă gândesc  la a-mi lăsa trecutul în trecut nu îmi vin acum. Oamenii sunt diferiţi, deci nici nu gândesc la fel. Poate un aparent simplu motiv, din punctul meu de vedere, l-a făcut pe el să îşi schimbe viaţa radical. Poate....

...şi totuşi, de la orice lucru şi orece persoană poţi învăţa! Trebuie doar să fii atent pentru 5 secunde, nimic mai mult!

duminică, 26 februarie 2012

Cafea?

Personal cred că avem nevoie de prieteni, ca de cafeaua de dimineaţă!

Dacă o serveşti cu lapte sau frişcă şi/sau zahăr sau miere înseamnă că fugi de realitate. Maschezi „indiciile” ce pavează drumul spre adevăr, iar adevărul e singurul lucru care ne impinge de pe stâncile minciunii, în oceanul de libertate.
Dacă bei cafeaua pur şi simplu, fără adaosuri „comerciale”, înseamnă că preferi să fii direct, să spui ce te nemulţumeşte, să ignori, uneori, „bunele intenţii” şi să treci peste rănile superficiale pe care le poţi deschide pe frunţile altora care sunt, şi aşa, pline de şanţuri cu deşeuri toxice supranumite minciuni!
Adevărul doare de zece ori mai tare decât minciuna... dar e bine că e o durere acută şi atât. Adevărul e ca atunci când dai cu degetul mic de la picior în piciorul scaunului. Te doare ca naiba 5 minute, îţi atrage atenţia, dar te-a împiedicat să te loveşti mai tare de masă!
 Minciuna e durere continuă ce creşte direct proporţional cu timpul. E ca o durere de stomac ce te face să te gârboveşti, iar când te gârboveşti îţi pierzi orizontul, rămâi fără coloană vertebrală, prezentul ţi se blochează în viitor, cu gândul la trecut!

Sau... totul e despre mine?
N-am aflat încă.
Dar, până aflu, tu cum bei cafeaua?

joi, 23 februarie 2012

Eroi sau Erori?

Azi priveam lumea şi mi-am dat seama că avem nevoie de eroi.
Şi nu mă refer neapărat la sacrificiu de sine, ci la  a ieşi în evidenţă cu ceva pozitiv.
Atâta timp cât lumea e doldora de xeroxuri şi unora le e frică să poarte o pată de  curaj şi nebunie, demnitate, dăruire pe coala propriei vieţi, nu cred că se rezolvă ceva. Sau, n-ar trebui să se rezolve ceva? Oare e bine aşa cum e?  Probabil unora le place, cine ştie...
Altruismul ăsta ca de plastic reciclat prost stă lipit cu superglue ieftin pe faţa multora. Degeaba, tot se vede. Le dă interesul pe lângă.
Ştii persoanele alea care te caută numai când trebuie să le faci, dai, ajuti, fii pe plac, fii lângă ele, împrumuţi ...ceva? da. Majotitatea  suntem aşa. Problema   apare când iese la suprafaţă adevărul. Când afli că, de fapt, pentru atâta eşti bun, din punctul lor de vedere, iar când încerci mai mult, când încerci un lucru pentru simplul fapt că vrei să faci ceva fără ca unul dintre voi să aibă ceva de câştigat din asta, nu poţi. Şi ştii de ce? Pentru că celălalt spune: nu pot!, azi am altceva de făcut... , a intervenit ceva. , nu mai ajung... dar, de fapt ar trebui să spună: nu suntem atât de apropiaţi încât să facem asta. , eu nu vreau decât să profit de pe munca ta şi atât!, noi nu suntem prieteni, deci nu ma mai trata ca atare!, eu fac ce fac de obicei pentru că trebuie să câştig ceva din tot ce fac!, nu vreau să ieşim la o bere pentru că am altceva mult mai bun de făcut., dacă aş vrea să ies în oraş, nu te-aş alege pe tine pentru că tu ai alte atribuţii în viaţa mea şi una  din ele NU e postura de prieten....
N-ar fii mai corect aşa? Măcar să ştii care-i problema! Să poţi trece mai departe! Să-ţi cauţi eroii printre alte ziduri, nu prin dărâmăturile prin care   cotrobăi acum...
Şi... se pare că Sinceritatea e pe o scară mult prea sus-pusă şi nu mulţi ajung să îşi lase amprentele pe ea.... sau nu vor să-şi murdărească minciunile în care se îmbracă, cu Adevăr!
E trist că am uitat să scoatem linguriţa de puritate din sertatrul cu principii doar pentru a putea să mai gustăm din bolul cu integritate, curaj, demnitate, onestitate şi diplomaţie.... E trist că prea puţini îşi asumă responsabilitatea de a deveni Erou, dat fiind faptul că această „genă” zace în fiecare dintre noi! 
Păcat....păcat! 

sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Despre clişeuri şi alte cele...

De o vreme mă tot întreb... cum de nu mai zâmbeşte nimeni pe stradă? Ce-i împiedică?
Dinţii galbeni, îmbibaţi de vicii? Buzele sparte din.. ”iubire”? Cariile care au uitat cum arată periuţa de dinţi pentru că respectivul/respectiva ajunge acasă mult prea încruntat/ă, îngrijorat/ă şi supărat/ă de îi ies grijile zilei de mâine prin toate orificiile posibile şi imposibile şi nu mai are curaj să se privească în oglinda ce atârnă plictisită deasupra chiuvetei? Se văd prea tare cearcănele pline de nesomn? Le e frică să împartă lucrurile gratis pentru că paranoia e mare, pentru că „cine ştie ce vrea ar mai ăla de la mine dacă îi zâmbesc din greşală...”? Sau o fi doar egoismul? O fi frica de a arăta sentimentele în public? O fi ura pentru că îi pare că eşti mai bine îmbrăcat [chiar dacă te vede în singura zi din an în care ai pus costumul cel nou...] şi nu-i place că el n-are?
Lăsaţi caprele vecinilor în pace şi vedeţi-vă de vacile voastre nesătule!!!

Nu înţeleg... pur şi simplu... nu vă înţeleg!

Cel mai trist lucru e atunci când zâmbeşti cuiva pe stradă şi acel cineva se încruntă la tine...

Un adevăr general valabil zicea: lucrurile simple fac viaţa frumoasă. Unii spun că e deja un clişeu! Şi... apropo de clişeuri, cred că oamenii slabi folosesc acest cuvânt pentru a-şi exprima neputinţa, ignoranţa, invidia şi ura faţă de acele persoane care reuşesc să îşi bată în cuie pe pereţii minţii şi ai inimii astfel de „clişeuri” ca principii de viaţă, pentru simplul fapt că ei nu reuşesc asta...

E atât de greu să mulţumeşti cuiva care se dă la o parte pentru ca tu să treci? E greu să mulţumeşti pentru că cineva ţi-a ridicat de jos mănuşa care ţi-a căzut din buzunar? E greu să zâmbeşti vânzătoarei care ţi-a urat O zi bună? E greu să spui cuiva: ce bine îţi stă cu bluza asta... sau: îmi place cum ţi-ai aranjat părul azi! E greu să mulţumeşti pentru că ai apucat să simţi razele soarelui pe spate ca pe o îmbărbătare în zilele ploioase din viaţa ta? E greu să te bucuri de unicitatea fulgilor de zăpadă? E chiar atât de greu să mulţumeşti dând din cap şoferului care se încetineşte maşina şi te lasă să traversezi?

N-ai să înţelegi asta numai dacă încerci... aşa că... te provoc! 

marți, 10 ianuarie 2012

Idei multiple II

Târziu, dar nu cel mai târziu, apare şi partea a doua din seria începută undeva prin Aprilie şi...
A doua alegere e… Moartea:

E bomboana cu pudră de cacao deasupra.
E un drum cu două sensuri, dar cu linie continuă.
E un zid prin care trec doar cei ce merită.
E o mamă ce-şi strigă copii înapoi acasă.
E o ploaie măruntă ce te face să nu vezi în faţă, dar simţi că într-acolo trebuie să mergi.
E ca un pahar gol pe care ne e frica să-l spargem, crezând că ceva va curge din el.
E televizor fără telecomandă, iar tu, legat de fotoliu eşti la distanţă.
E o pană neagră ce se izbeşte de cerul tău când timpul i-o permite.
E un ultim cui ce intră uşor, uşor în tocul uşii prin care treci..dincolo.
E substanţa concentrată în esenţa clipelor prezente, trecute şi viitoare.
E nimicul ce te face să zâmbeşti radiant după ce ţi-a trecut cea mai mare frică.
E ca o melodie ce-ţi rămâne întipărită în minte fără să vrei.
E dorinţa cea dintâi... realizarea de dinaintea primului scâncet.
E butonul de pe care luăm degetul atunci când ne uităm în spate la ce se întâmplă.
E umbra de după ce clopotele bat ora doisprezece.
E bucuria unora, frica altora şi ţinta tuturor.
E lumânarea ce te călăuzeşte spre viaţă, până la urmă...

sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Azi sunt

Azi sunt fericit că sunt! Cred că e cel mai simplu motiv pentru care putem fi fericiţi cu adevărat. Sunt fericit că pot să-mi salut un prieten, că pot sa-mi vizitez o prietenă, că pot savura cafeaua, pot să-i simt aroma cu toate simţurile! Sunt fericit că pot să mă uit spre cer şi să mă bucur de albastrul ăla pătat doar ce câte un nor rătăcit care-şi caută menirea. Sunt fericit că pot zâmbi fără gânduri străine care să-mi intre prin efracţie în minte şi să-mi fure amintiri plăcute şi clipe minunate petrecute alături de cine merită sufletul meu!

Acum câteva zile când am stat să observ cerul mi-am dat seama că seamănă cu viaţa. Într-o anumită perioadă e limpede ca oglinda unui lac, mai putin şi sufletul-ţi vrea să se ridice să se privească în oglinda cerului! Uneori e plin de nori care trec mult prea rapid peste şi pe lângă tine şi abia apuci să-i înţelegi, să-i observi, dar ce să mai şi interacţionezi cu ei?!
Prietenii i-am asemănat cu avioanele care lasă dâre în spatele lor, avioane care-şi lasă amprenta în viaţa noastră... unele mai lungi şi mai accentuate, altele scurte şi şterse. Unele au forme mai ciudate pe care le ţinem minte o lungă perioadă, altele sunt întrerupte, cu pauze cu meniri specifice şi înţelesuri profunde.

Cineva spunea că iubirea, prietenia, e combinaţie de foc cu vânt. Focul mic bătut de vânt sfârşeşte stins, iar focul mare bătut de vânt devine mai puternic şi frânturi din el sunt duse mai departe...

Azi sunt fericit că sunt! Poate dacă n-aş fi fost eu, n-aş fi fost fericit... dar, doar o altă viaţă poate afirma asta cu certitudine...