Cafea?

Personal cred că avem nevoie de prieteni, ca de cafeaua de dimineaţă!

Dacă o serveşti cu lapte sau frişcă şi/sau zahăr sau miere înseamnă că fugi de realitate. Maschezi „indiciile” ce pavează drumul spre adevăr, iar adevărul e singurul lucru care ne impinge de pe stâncile minciunii, în oceanul de libertate.

Dacă bei cafeaua pur şi simplu, fără adaosuri „comerciale”, înseamnă că preferi să fii direct, să spui ce te nemulţumeşte, să ignori, uneori, „bunele intenţii” şi să treci peste rănile superficiale pe care le poţi deschide pe frunţile altora care sunt, şi aşa, pline de şanţuri cu deşeuri toxice supranumite minciuni!

Adevărul doare de zece ori mai tare decât minciuna... dar e bine că e o durere acută şi atât. Adevărul e ca atunci când dai cu degetul mic de la picior în piciorul scaunului. Te doare ca naiba 5 minute, îţi atrage atenţia, dar te-a împiedicat să te loveşti mai tare de masă!

 Minciuna e durere continuă ce creşte direct proporţional cu timpul. E ca o durere de stomac ce te face să te gârboveşti, iar când te gârboveşti îţi pierzi orizontul, rămâi fără coloană vertebrală, prezentul ţi se blochează în viitor, cu gândul la trecut!

Sau... totul e despre mine?

N-am aflat încă.

Dar, până aflu, tu cum bei cafeaua?