joi, 28 aprilie 2011

Pentru gânditori...

dacă ai deschide capacul sticlei şi te-ai uita în sus,
dacă ai lua ciocanul şi ai sparge fereastra dintre tine şi Lume,
dacă ai găsi uşa potrivită,
dacă ai şti că acea cheie care se potriveşte lacătului e la tine,
dacă ai deschide şi tu ochii,
dacă ai înceta să ţipi şi ai începe să te asculţi,
dacă ai ridica privirea din pământ,
dacă ai zâmbi pe stradă,
dacă ai căuta în mintea ta mai mult,
dacă ai înţelege că trebuie să trăieşti, nu să supravieţuieşti,
dacă ai putea trece uşor peste despărţiri,
dacă ai învăţa să nu “idolatrizezi” lucruri,
dacă ai şti cum să îţi aranjezi viaţa,
dacă ai şti să te abţii uneori,
dacă ai gândi mai departe de cutia ta de chibrituri,
dacă ai putea vedea mai departe de globul tău de sticlă fumurie,
dacă ai şti să te bucuri de lumină, căldură, un fir de iarbă, o floare,
dacă ai învăţa să dăruieşti fără să aştepţi ceva în schimb,
dacă ai putea să-ţi goleşti, pentru 3 minute pe zi, mintea de problemele zilnice,
dacă ai fi mai echilibrat,
dacă ai respecta Natura,
dacă ai spune o rugăciune înainte să adormi,
dacă ai învăţa să Iubeşti cu adevărat
Atunci ai fi mai aproape de…Tine!

joi, 21 aprilie 2011

Alt mesaj


Nori plini şi picioare goale

Ştii? Norii sunt tot nori. Privirile noastre îi percep diferit. Imaginaţia le da forma, vântul le dă avântul, ochii noştri le dă crezare, iar inima înţelegere...
  
Pictează gânduri, idei,
Lumi, zmei,
Tancuri şi ponei,
Iar tu-i observi, vrei – nu vrei!
Sunt ca înţelepţii, îşi schimbă forma
Pentru că ştiu că aşa nu pot exista
La nesfârşit.
Compoziţia lor de ceva umed sau de fum
Nu te lasa sa-i atingi, oricum
Şi ştii de ce? Că s-ar face scrum...
Acum, da, chiar acum...

Ştii? Îmi place să mă plimb desculţ. Să ating cu vârfurile degetelor iarba proaspătă, să îmi murdăresc tălpile cu amintirile asfaltului, să pierd din amintirile mele printre pietre, să îmi simt drumul sub picioare... doar aşa ştiu că e al meu. Că pe aici trebuie să îmi continui mersul. Că dacă merg pe acest drum, niciun ciob nu ma răneşte! Niciunul!
Mă reflectez în stropii adunaţi în belţi pe trotuarele ce au uitat să se mai uite în sus. Îţi poţi imagina persoana mea stând pe vârfuri într-o baltă? Să o vezi din vârful creştetului ce se înalţă spre cer, până în vârful creştetului ce se oglindeşte clar în adâncul belţii...
Ştii de ce?
Pentru că mesajul mi-a schimbat viaţa, totuşi... nu numai ziua!
Şi pentru că, încă, toţi suntem îngeri!

 [inspirat de melodia ce ma face tot timpul fericit!]

luni, 18 aprilie 2011

Introspecţie


I
 
Tăcea misterul sub pleoape
Inima – claustrofobă în piept
Vrea să iasă afară încet – încet
Şi în gând amintirile s-au pus să sape…
  
Scrâşnitul din dinţi de bucurie
Mă trezea noaptea să îmi spună
Poveşti mărunte, cam de-o lună.
Ce dulce… Ce dulce ironie…
  
În gând ziceam din când în când
Pe rând, că pot, că vreau, că ştiu,
Că, încă, mă simt foarte viu!
Că vreau să scriu un vers, un rând…
  
Şi mă gândeam la mine şi la alţii,
Cum pot să mintă şi să facă rele,
Cum pot să fure şi să-nşele,
Cum fiecare-şi gestionează talanţii…
 
II
   
Idei străpunse de aer greu
Şi rele stau pe străzi şi-n gânduri,
Când sentimentele-mi sunt puse-n rânduri,
Mă uit la ei şi mă întreb: Ce fac aici? Cine sunt eu?
  
Mă străduiesc să stau în umbră,
Să îi analizez, staţionez
Şi folosesc cuvinte cu care stric sau reglez,
Când viitorul stă sub o umbrelă sumbră…
  
III
  
Cine mai zice: ‘Doamne, Sfinte!’?
Cine se roagă şi posteşte?
Cine nu urăşte, doar iubeşte
Nu doar când îşi aduce-aminte?
  

Cine se uita în oglindă
Şi nu-i place ce vede?
Cine uită în el a crede
Şi-ajunge sufletul pe ură să şi-l vândă…
 
Uită de tine, cine eşti acum.
Eşti bucată din Dumnezeu,
Ieşi din labirint ca şi Tezeu,
Nu-ţi lăsa sufletul în noroi şi scrum…

sâmbătă, 9 aprilie 2011

Mesaj

Suntem mulţi. Toţi avem un loc anume, fiecare cu locul lui. Ne ajunge un singur Soare...
Am vazut un mesaj întins pe o maşină. Mi-a schimbat, daca nu viaţa, doar ziua.

Inimi care bat pe ritmuri de tobe, palme care bat prieteni pe umeri, nervi care bat recorduri la rezistenţă, aripi care bat aerul uşor umed...

Priviri aruncate la gunoi,
Priviri care mai atârnă din ochi goi,
Spălaţi de bureţi vechi în timpuri noi
Şi informaţii care curg şuvoi...
Buze umede ce vorbesc greoi,
Lacrimi ce se confunda în noroi,
Bătrâni care mai vorbesc despre moroi,
Suflete ce se-ntind de la Cer la noi...

Geamantane părăsite-n gara veche,
Fermoare deschise stând de veghe,
Peroane prăfuite ce strigă de sete...
Sete de viaţă şi de-ndrăgostiţi pereche.

Oameni care stau speriaţi în bătaia poştii când puştii străbat lumea cu degete murdare pe glob, ciob de porţelan ce urla singur lângă bloc, bloc cu coli nepătate de artă stă pe stoc, stol de gânduri îmi împung cerul în romburi, globuri atârnă pe crengi uscate...
Linia ceţii îmi străpunge linia vieţii şi imaginea ta îmi pictează podul palmei cu dansuri de licurici lângă linia capului intersectata cu linia inimii care, apropo, încă mai bate pe ritmuri de tobe... Dum-Dum se aude departe, liniştea mă inundă şi mă desparte şi totuşi, nu e nicio problema... ştii de ce?

Mesajul tatuat pe maşină povestea că...: toţi suntem îngeri!

joi, 7 aprilie 2011

Despre ea...

Buclele-i râdeau în hohote în bătaia vântului, se ascundeau unele sub altele, alergau din când în când şi uneori se scurgeau pe umerii goi.
Sulfa spre cer şi modela norii, îşi căuta câte un model în zorii serii, cu privirea ruga pe stradă oamenii să-i răspundă la zâmbet…
Muşca cu poftă din amintiri, iar în urma ei presăra dorinţe neîmplinite, idealuri de neatins şi speranţe curate, uitate în rime murdare…
Îi plăcea să fie privită de jos, să meargă sfios, să vadă lumea cu susu-n jos, să întoarcă vorbele pe dos…
Cu obrajii pistruiaţi, cu ochi de cer de miază-zi, cu părul de toamnă târzie, cu piele de plajă de dimineaţă curată, cu imaginaţie de coală mâzgălită ingenios, cu vise uriaşe de schimbare, cu dinţii de zahăr zâmbind a raze dulci, stătea pe o bancă şchioapă şi aştepta viitorul să rămână în urmă pentru a intra şi ea în lume.

Ochii mari, zâmbet larg tare,
Timidă se uita la Soare,
Saluta lumea cu voce tare
Iar când se loveşte, n-o doare…
Şi se gândeşte: vine, oare?

Stă cuminte, cu cheia bătând în piept, aşteptând un lacăt, un cufăr sau o uşă potrivită…
Stă cu pixul în mână, cu foaia în braţe, cu gândul deasupra şi încearcă să-l imortalizeze în imagini uşor de citit. Gândul zboară, imaginea fuge şi ea rămâne liniştită, totuşi, cu un zâmbet de: mai pot aştepta o oră sau o viaţă într-un parc, pe o bancă… o bancă uşoară, plină cu amintiri grele, cu suflete uitate-n stele, cu iele în poieniţa dinaintea ei, noaptea, sub clar de lună…

luni, 4 aprilie 2011

Despre el...

Simplu...singur.
Cu o căciulă colorată aprins, un trening ieftin, albastru, cu pantaloni rupti asimetric în genunchi...
Cu ochii mari, negri, umezi, cu mâinile afundate în buzunare, cu un mers şod se plimba fără gânduri pe străzi gri în care se oglindea cerul pătat simpatic de nori... nori goi, pufoşi ca de vată de zahăr.
El scrie poveşti scurte, vesele şi fără vreun sens. Îşi tipăreşte fiecare zi cu mersul lui hieroglific...
Câteodată stă timid cu jocul în vene,
Lui nu-i e niciodată lene
Când are chef, pictează catrene,
Iar noaptea, în stele creionează desene.
Se înţelege cu alţii doar prin semne,
Mai calcă pe pietre, mai stă pe lemne...
Mai are în faţă vânturi
Mai cade uşor pe gânduri
Se pierde repede-n rânduri...
Un copil care vorbea cu fluturi, fura priviri şi îşi ţinea secretul, comoara într-un cufăr. Un cufăr ce nu era ascuns, îl purta la vedere. Era...Zâmbetul lui.