luni, 27 iulie 2009

Omul de lut

Senina ta privire

Surasul tau prea-bland

Trezeste-o amintire

Iarasi te am in gand.


Iar zboara gand departe

Spre tine, draga mea

Sa-l pui pe-asta de-oparte

Plin cu iubirea mea.


As vrea acum in brate

Sa te tin tare strans

Sa ne legam cu ate

Sa se termine plans.


Mi-atat de dot de tine

Mi-e dor sa te sarut

Nu e nimeni ca mine

Pana vii, sunt de lut.

duminică, 26 iulie 2009

Vreau...

Stau, ma plimb, nu stiu ce fac

Parc-ar trebui sa tac

Cu mine nu ma impac

Vreau sa stau langa un lac.


Vreau sa vad cum trec cocori

Tu parca traiesti dar mori

Vrei sa pleci, da, vrei sa zbori

Eu mai stau pana in zori.


Am in mana un caiet

Am in minte un secret

Vad un corp mai siluet

Luminat de un traznet.


Langa tine la mormant

Stau pitit ca bate vant

Un cantec de dor eu cant

Si te vad in alb vesmant.


Vreau sa pleci, da, sa dispari

Durerea cu tine s-o cari

Sa nu-ti vad in ochii mari

Tristete. Tre’ sa fim tari!


Sa te vad eu as mai vrea

Pe cealalta lume-a ta.

Acum vreau sa vad o stea

Sa stiu ca e a mea.


Sa stiu ca inca exist

Fara tine sa rezist

Nu mai vreau sa tot insist

Nu vreau sa raman tot trist.


Nu mai pot aici sa stau

Nici crucile motiv nu au

Ai furtunii nori picurau

Eu raman cu-n gand: vreau…

miercuri, 22 iulie 2009

Povesti triste

“Pe el sa-l ti de mana strans

Nu il lasa nicio secunda

Pulsu-i sa-l simti atat d-intens

Sarutul lui, uite, t-inunda.”


Asta ai vrea sa auzi din gura mea?

Nu cred ca e-o idee buna

Traiesti viata lui sau pe a ta?

Mai bine uita-te la Luna.


Vorbeste si tu cu ea, te poate ajuta

Eu asta am facut si a functionat

Iti poate da un sfat, te poate mangaia

Uita-te la mine, sunt reparat, vindecat!


Vad ca si tu esti ca si mine

In oricine vezi doar partea buna

Nu tot ce-ti spune este bine

Nu vezi? Adevaru-i e-o minciuna!


Zic ca ar trebui, daca tu vrei,

Sa ii spui sa nu mai insiste

Tu esti unul din acei blanzi miei

Iar asta e una din acele povesti triste.

duminică, 12 iulie 2009

...nu stim nimic.

Toti venim pe lumea asta la fel.

Goi, neputinciosi, nestiutori.

Niste ignoranti bipezi prea lenesi sa se uite in jur.

Am uitat senzatia de bucurie… sentimentul de iubire.

Ne prea grabim.

Atragem moartea, acceleram venirea ei.

Cum zicea cineva: ‘In intreaga viata pierdem ani de zile dar, in fata mortii mai cerem o clipa.’

Nu prea stim sa ne comportam cu noi insine. Nu stim sa ne comportam cu cei de langa noi fie necunoscuti, fie persoanele dragi noua.

Nu stim sa zambim.

Nu stim nimic.

Nu ne place unde suntem, vrem sa ne fi nascut altundeva.

Oare daca am putea sa ne alegem de la bun inceput parintii, familia, locul in care vrem sa ne nastem, tot… ar fi mai fine? Nu cred…

Daca am sti clipa in care plecam ‘dincolo’ am profita mai mult de viata? Ne-am bucura de fiecare clipa primita ca o binecuvantare?

Ne dam seama de valoarea unui om doar dupa ce il pierdem, la fel ca un obiect. Stim ca ne folosea, ne ajuta atat de mult numai dup ace s-a stricat.

Un vers dintr-o melodie suna asa: ‘ne nastem sanatosi dar incercand sa ne vindecam devenim bolnavi!’.

Toti venim pe lumea asta la fel… goi, neputinciosi, nu stim nimic refuzand sa carcetam, preferand sa ignoram!

Toti trecem dincolo la fel… goi, neputinciosi, nestiutori…

miercuri, 8 iulie 2009

O pagina de jurnal

…si stateam in pat. Nu stiam ce sa fac, plictiseala se vedea in jurul meu de la trei poste departare. Mi-am luat castile si am inceput sa ascult muzica. Eram intins pe pat si ma uitam in gol spre galbenul peretelui… parca nici linia maro de la 20 centimetri de tavan nu mi se parea dreapta, nimic nu ma mai scotea din starea aia de nimic. Ma uitam parca obligat la ceaul rotund, spanzurat de un cui batut in peretele dinspre strada, care arata ora 7 fara 25 cu secundarul rosu, tremurand langa 8, blocat de cine stie cand asa de bateria-i oxidata de vreme.

Cele doua icoane putin prafuite parca ma rugau sa nu ma mai uit atat de mult la ele. Acadeaua topita de pe noptiera era suparata pe mine.

Afara trafic mult, praf gri deschis si nori asteptand parca sa verse peste sat apa pe care o purtau in ei cu atata grija, dar au trecut pe langa lasand Soarele sa ne arda pielea.

Se spune ca e foarte greu sa stai sa te gandesti la nimic… mie-mi iese asta de multe ori fara sa vreau, uneori vreau sa ma gandesc la ceva si nu stiu la ce. Dupa ce am stat asa pret de cateva minute am inceput sa ma gandesc la ea, la prietena mea pe care am lasat-o acasa, la Arad, eu fiind in Bihor. Erau 80 de kilometri intre noi, dar cand ma gandeam la ea distanta disparea brusc si parca ii simteam respiratia fiebinte pe obraz si…

In Bihor, Ghiorac mai exact, un sat cu strada principala serpuita in capatul careia e asezata casa bunicilor, obisnuiam sa aud doar linistea si corul broastelor de langa lacul din apropierea casei, dar acum, de cand drumul care leaga Ciumeghiu de Ghiorac a fost reparat, linistea se aude din ce in ce mai putin, din pacate.

Eram acasa cu vara’mea si, saturat de stat in pat degeaba am zis: Hai sa mergem la Cris, la baie!

Nu an stat pe ganduri, ne-am facut ‘bagajul’ si am mers spre locul de scaldat si…