O pagina de jurnal

…si stateam in pat. Nu stiam ce sa fac, plictiseala se vedea in jurul meu de la trei poste departare. Mi-am luat castile si am inceput sa ascult muzica. Eram intins pe pat si ma uitam in gol spre galbenul peretelui… parca nici linia maro de la 20 centimetri de tavan nu mi se parea dreapta, nimic nu ma mai scotea din starea aia de nimic. Ma uitam parca obligat la ceaul rotund, spanzurat de un cui batut in peretele dinspre strada, care arata ora 7 fara 25 cu secundarul rosu, tremurand langa 8, blocat de cine stie cand asa de bateria-i oxidata de vreme.

Cele doua icoane putin prafuite parca ma rugau sa nu ma mai uit atat de mult la ele. Acadeaua topita de pe noptiera era suparata pe mine.

Afara trafic mult, praf gri deschis si nori asteptand parca sa verse peste sat apa pe care o purtau in ei cu atata grija, dar au trecut pe langa lasand Soarele sa ne arda pielea.

Se spune ca e foarte greu sa stai sa te gandesti la nimic… mie-mi iese asta de multe ori fara sa vreau, uneori vreau sa ma gandesc la ceva si nu stiu la ce. Dupa ce am stat asa pret de cateva minute am inceput sa ma gandesc la ea, la prietena mea pe care am lasat-o acasa, la Arad, eu fiind in Bihor. Erau 80 de kilometri intre noi, dar cand ma gandeam la ea distanta disparea brusc si parca ii simteam respiratia fiebinte pe obraz si…

In Bihor, Ghiorac mai exact, un sat cu strada principala serpuita in capatul careia e asezata casa bunicilor, obisnuiam sa aud doar linistea si corul broastelor de langa lacul din apropierea casei, dar acum, de cand drumul care leaga Ciumeghiu de Ghiorac a fost reparat, linistea se aude din ce in ce mai putin, din pacate.

Eram acasa cu vara’mea si, saturat de stat in pat degeaba am zis: Hai sa mergem la Cris, la baie!

Nu an stat pe ganduri, ne-am facut ‘bagajul’ si am mers spre locul de scaldat si…