Frica

‘E ca o bucla in stomacul tau
Ca o naluca, e copacul rau..
Care creste-n suflet,
Te pazeste, te pastreaza-n scutec
Te previne ca, daca nu asculti n-o sa-ti fie bine
Iti sopteste: ‘pericolul vine’..
Cu buzele lipite de ureche te acopera
Ca o planta care creste pe o casa veche
Te-nvaluie, cu tine devine pereche.
Vrea sa traiasca-n ochii tai
Cand esti incercat, pe fata ta apar stropii sai
Si toti cei care te confrunta
O recunosc usor, o saruta.
Prezenta ei le spune ca vor castiga fara lupta
Si am simtit-o toti...
Macar odata ai simtit-o si tu, sa negi nu poti.
Stim amandoi cum e. E greu sa respiri,
Sa mergi nu poti, nu poti decat
sa te miri cum vointa ta se face bucati
N-ai uitat cum te-a facut sa iti cobori privirea
Ai simtit cum iti fura sclipirea
Din ochi, lasandu-i goi ca niste gropi, rupe
Lanturile.. N-o lasa sa te tarasca prin toate
Santurile...’ - Veritasaga

Pilda

-Trebuie sa iti marturisesc ceva: eu cred in viata de dupa nastere!

-Prostii. Ai dovezi despre ce e dincolo?

-Am, dar sunt interioare. Pot doar sa le simt si de aceea cred.

-Ai auzit tu vreodata ca s-a intors cineva aici sa povesteasca despre cum si ce e acolo?

-Nu, dar tu nu vrei sa o cunosti pe mama?

-Pe mama? Mama nu esista. Si daca ar exista, unde ar putea fi? Suntem doar noi doi, singuri!

-Cum poti sa nu o simti, cum poti sa nu simti cum are grija de lumea in care traim, cum ne ocroteste? Nu ii simti iubirea cum ne inunda? Noi taim cu ea, traim in ea!

-Nu e adevarat. Traim in acest intuneric singuri doar pana la nastere si apoi totul se termina. E gata!

-Tu nu o auzi cum ne canta, cand e liniste? Cum ne mangaie?

-Nu!

-Asta se intampla cand nu crezi in mama! Dar ea tot ne iubeste pe amandoi in mod egal si dupa nastere va avea grija de amandoi. Vei vedea, doar ai rabdare…

Trezirea

Sufletele sfaramate de-ale robilor pacate

Bantuie pe uliti moarte, de noroaie incarcate

Cautand Lumina Sfanta, cea mult prea stralucitoare

Murmurand inconstiente ‘Eu nu mor! Nimeni nu moare!’.

Strabatand de-atatea veacuri intunericul cel rece

Si crezand in sinea lor ca Razboiul Sfant va trece

Fara sa fie-afectate, doar vrand sa fie salvate

Au mai trecut noaptea asta si-nc-o noapte si-nc-o noapte.

Tot asa vor mai petrece pana vor putea-ntelege

Ca acea Lumina Sfanta e unde-o pot ele-ajunge.

Se afla ascunsa-n ele, undeva bine pastrata

Ca sa poata fi gasita doar de cine-i meritata.

Sora moarte

"Sora moarte ne dezleaga de cele de aici: de ispite, de caderi, de pamant... de necazuri. De aceea, cine o primeste ca pe o dezlegare de aceasta, o doreste ca pe o odihna si ca pe o cale de unire cu Hristos, si pentru acela - ea e sora moarte. pentru cei legati cu pamantul, ea e inspaimantatoarea sentinta de moarte.
Sora moarte mai are si darul ca aduce calatorului din lumea aceasta toate intamplarile vietii sale intr-o clipita.
Deci este o vreme cand toti muritorii, ori vor, ori nu vor, ori cred, ori nu cred, trebuie sa cunoasca Adevarul, caruia poate ca o viata intreaga I-au stat impotriva. "
- Parintele Arsenie Boca

Doleanta

As vrea sa imi incep postarea prin a-mi cere scuze pentru ca nu am publicat nimic de 1 Decembrie si de Craciun, avand motive intemeiate, dintre care pot sa amintesc…

De Ziua Nationala nu am postat nimic deoarece o mare parte din cei care traiesc aici, in Romania, nu se simt Romani! O dovada ar putea fi piesa ‘Locul Potrivit’ pe care am analizat-o putin si o parte nu e tocmai OK din punctul meu de vedere: ‘…Nu ne-am nascut in locul potrivit/ N-am primit, am facut totul din nimic.’. in cazul in care ne nasteam intr-un adevarat loc nepotrivit nu aveam nici macar acel ‘nimic’ din care am facut totul. Mai ganditi-va la asta, la acest loc.

Voi inca nu va dati seama cat de potrivit e locul in care v-ati nascut, dar sper, cred, stiu ca asta se va schimba in viitorul destul de apropiat (din pacate pentru unii si din fericire pentru altii). Asa ca fiti mandrii ca sunteti Romani!

De Craciun nu am dat niciun semn deoarece nu se mai intelege Sfanta Sarbatoare in saemnificatia ei. Multi asteapta sa primeasca cadouri fara sa ofere nimic. Si asta e, in general, ceva imposibil. Nu poti sa astepti sa primesti daca nu oferi (‘Dupa plata si rasplata.’).

Bucuria Sfintei Sarbatori de Craciun nu sta in a primi, ci in a DARUI! Sentimentul inegalabil care te inunda in clipa in care vezi zambetul larg, ochii mari si scaldati in lacrimi de fericire din care izvoraste o privire specifica a peroanei care a primit un cadou din partea ta este pur si simplu de neimaginat! Dar, din pacate, am uitat sa pretuim lucrurile simple, marunte de care viata ne e plina, fiind mult prea atasati de lumea materiala, uitand cine suntem cu adevarat. Asa ca deschideti-va ochii, mintea si sufletul catre ceva mult mai inalt, mai pur, mai curat, mai constructiv!

Doar eu, doar noi

Aici sunt doar eu,

Doar eu, un simplu derbedeu

Ce nu vrea sa para un zmeu

Ce vrea sa para doar un… Eu.

Aici esti doar tu

Doar tu, o mare intrebare

Imi stai in gand, imi stai in cale

Esti sus pe munte, jos in vale.

Aici sunt doar ei

Doar ei, cei diferiti si toti la fel

Aceia fara vre-o dorinta, ce n-au vre-un tel

Cei care vin si pleaca nuli, la fel.

Acolo suntem noi

Doar noi, cei care par la fel, dar diferiti

Din vina lor nu suntem sfinti

Fiind un gand din doua minti.

V-ati gandit la.... ?

Eram in bus, in drum spre casa, dupa o zi de scoala cel putin la fel de plictisitoare ca si celelalte din saptamana asta. Locul de langa geam, partea dreapta, dupa usa din mijloc era al meu pentru 15 minute.

Uitandu-ma pe geam si ascultand muzica, ca de obicei, mi-a trecut prin cap faptul ca acel loc a fost inchiriat pentru cel putin 15 minute de cel putin 30 de persoane in ziua aceea, de cel putin 500 de personae in saptamana aceea, de peste un milliard de persoane in toata perioada lui de activitate. V-ati gandit vreodata cate milioane si milioane de ganduri au fost tatuate in fiecare centimentu din acel loc? La varietatea de sentimente puse ca la expozitie, unul dupa altul au ramas imprimate in acel loc? V-ati gandit cate persoane si-au povestit viata stand pe acel loc? La cate povesti interesante ar reinvia in cazut in care acel loc ar prinde viata? V-ati gandit la ura, grija, letargia, frica, nelinistea dar si iubirea, iertarea, bucuria, increderea si multe alte trairi experimentate chiar din locul pe care ma aflam eu in acel moment?

De aici mi-am dat seama cat e de important sa avem grija la ce fel de sentimente, trairi, ganduri transmitem deoarece acestea pot fi inmagazinate unde ne asteptam mai putin si pot fi citite de personae la care ne asteptam mai putin.

Noiembrie

E noapte, e frig si umbrele fug

Frunze de toamna parca arse pe rug,

Sunt mii de stele si luna-n vazduh

Eu contemplez la vorbe de duh.

Pot fi zarit si eu printre stele:

Un tip visitor ce mai uita de ele,

De unde vine si-ncotro se-ndreapta,

Unde va putea sa mai urce o treapta

Sau sa coboare sa vada cum e

Pe cealalta parte unde Lumina nu e

Nici Soare, nici stele, nici cer argintiu

Doar frunze colorate in rosu-aramiu!

Animus

Bate vant, furtuna mare,

Afara e cam racoare

Toamna’nvie, vara moare

De mult n-am mai vazut Soare.

Copacii se-ndoaie tare

Balta mica-i acum mare

Vantul bate si mai tare

Nebunie si oroare…

Mi-e frica sa nu doboare

Asa, doar din intamplare,

Vreun copac batran, sa-l care

Departe…peste hotare.

Cu mainile-n buzunare

Trist ma plimb pe trotuare

Si-mi iese-n intampinare

O fata precum o floare.

Cu ghiozdanul in spinare

Frumusica tare pare

Cu priviri patrunzatoare

Si cu buze-ntrebatoare.

Dar dispare brusc din zare

N-o mai vad si rau imi pare

Floarea n-avea-asemanare

Era vreo fantoma, oare?

Inceput de noapte

Sfera galbena, rotunda e acum portocalie

Mai are putin de tot si devine sangerie.

Langa ea-i un norisor ca un melc in cochilie

Eu, usor ma uit la ea, scufundat in reverie.

Vantul bate, lupii urla, oamenii se-nchid in casa

Devenita sangerie, sfera tot mai jos se lasa

Sta cam singura-ntre stele, de ea nimanui nu-i pasa

Doar eu, solitar romantic, o chem la mine acasa.

Dar nu vine, sta-n vazduh si suava ma priveste

O privesc-napoi timid… cu blandete imi zambeste

Din miscari si tresaltari, nonverbal imi povesteste

Viata lunga, palpitanta pe care ea o traieste.