marți, 2 iunie 2015

Inutilităţi cotidiene



Ce sunt regretele? 

Îmi amintesc de unul din cursurile de la facultate unde ni se spunea că omul, cu cât are mai multe ţeluri în viaţă, cu atât este mai nefericit. Dat fiind faptul că fără încrederea în forţele proprii, mijloacele şi uneltele potrivite, dar şi fără perseverenţă şi adaptabilitate nu ne putem atinge scopurile, dăm greş, eşuăm. La un momentdat ne vom gândi că ne-am petrecut atâtea minute, ore, zile poate chiar ani alergând după sau pentru un ţel pe care nu l-am atins, devenim frustraţi nu neaparat din această cauză, ci mai degrabă pentru toate celelalte scopuri pe care nu le-am urmărit îndeaproape. Frustrarea nu vine din eşec, ci din nesiguranţă sau din ignorarea celorlalte posibile scopuri. Atunci când mergem din punctul A până în B pe unul din cele 5 drumuri posibile şi întâmpinăm un obstacol care ne face să pierdem acea zi fără să fi făcut ceva productiv, ne gândim că era mai bine să fi urmat un alt drum din celelalte 4... şi aşa apare frustrarea. Frustrarea dă naştere regretelor.
Tuturor ni se întâmplă să ne gândim la „cum ar fi fost dacă...” , „dar dacă...” , „dacă aş fi făcut altfel...”, „dacă eram dincolo...” etc. „Dacă” şi „poate” sunt roadele regretelor.  Totul depinde de ce parte suntem când privim trecutul. 
 
Dacă nu îţi place ce vezi când priveşti înapoi în viaţa ta, măcar învaţă ceva din ce vezi. 

Învaţă şi din bune, învaţă şi din rele. Regretele te ţin în trecut şi pun un văl peste viitor. Prezentul nu există decât ca loc din care să priveşti în spate. Păcat...

Oare merită să-ţi pară rău după un prieten pe care l-ai pierdut? După o vacanţă sau un concediu că s-a terminat? După o iubire de-o vară? După vreo faptă pe care ai făcut-o cândva în trecutul tău mai mult sau mai puţin îndepărtat? După vreo gaşcă cu care îţi petreceai nopţile, îţi făceai beţiile, îţi înecai amarul, îţi creai primele vicii sau îţi întăreai primele virtuţi? Merită să-ţi pară rău pentru răul pe care l-ai provocat cu sau fără ştiinţă? Pentru binele pe care l-ai aşteptat în schimbul unor fapte bune? Sau chiar pentru banii împrumutaţi unor oameni nerecunoscători sau chiar uituci?
Data viitoare când vei începe să regreţi un lucru, opreşte-te şi gândeşte care e partea luminoasă din toată treaba aia. Cum te-a făcut acel lucru să te schimbi. Cum ai reacţionat atunci! Învaţă să te gestionezi înspre binele tău! Încearcă! 

Greşelile nu sunt făcute pentru a-ţi părea rău, ci pentru a învăţa din ele! Comportă-te ca atare!

Niciun comentariu: