marți, 26 mai 2015

45 de zile



Din clasa a V-a până am terminat facultatea am făcut naveta cu autobusul cam 7 km. Dacă calculez, în aceşti 11 ani am mers cel putin o dată pe zi, dus-întors , de luni până vineri, iar un drum dura în medie 15 minute. Adunând tot ar ieşi în jur de 66.000 de minute, adică peste 45 de zile doar de mers cu autobusul. Tot acest timp l-am petrecut în diferite feluri. Uneori vorbeam cu prieteni, alteori citeam, în unele zile preferam să privesc pe geamul murder lumea imperfect de afară şi să observ cum imperfecţiunile se potriveau cu mizeria şi unindu-se, uneori dădeau perfecţiunea de care aveam nevoie, care mă inspira să scriu. Unele din postările de pe acest blog au fost create în unul din acele 66.000 de minute petrecute călătorind. Pe toată durata călătoriei mele de 45 de zile, fiecare 15 minute erau unice. În fiecare tură îmi sărea atenţia asupra a altceva. Mi se scurgea privirea pe altă clădire decât în celelalte 15 minute. De fiecare dată oamenii se poziţionau diferit, strategic în autobus. Amintindu-mi acum de tot, parcă am dus o viaţă călătorind cu autobusul o singură călătorie. Uneori plictisitor, alteori palpitant, intens, mirositor, cald, amuzant, lung, frig sau scurt, fiecare 15 minute au povestea lor. Fiecare cursă merită o carte. Fiecare om contibuie cu povestea lui în microcosmosul autobusului.
O singură dilemă mă îmi cuprinde gândurile de fiecare dată când călătorescu cu autobusul (şi nu numai, dar acesta mi e cel mai apropiat, şi intim aş putea spune, exemplu pe care-l am la îndemână).
De ce unii oameni stau singuri pe o bancheta de 2 locuri iar alţii aleg să stea în picioare, atâta timp cât există locuri libere?

M-am tot gândit. Care poate fi motivul? Să fie introversia? O oarecare frică de oameni? Să fie vorba de spaţiul personal invadat de străini? Sau poate teama de a începe o conversaţie, de a nu-şi dezvălui din greşeală secretele sau planurile?  O fi gândul că poate îl deranjează pe cel lângă care se pune? Preferă o oarecare singurătate creată stand  în picioare, relativ departe de ceilalţi oameni, dat fiind faptul că poate vine de la muncă, unde are de a face cu destui? Poate îi e ruşine de ceva, de cineva  sau cu ceva?

Într-o vreme eram şi eu aşa, până mi-am dat seama că oameni suntem toţi. Probleme avem toţi. Ruşini avem toţi. Rămâne doar să înfruntăm tot, să nu judecăm şi să încercăm să ieşim din zona de confort!

2 comentarii:

Andrèe ^^ spunea...

Interesant. Cred ca introversia e motivul principal :) E motivul meu, cel putin. Personal, o sa stau langa cineva doar daca sunt prea obosita sa stau in picioare. Stiu ca suna trist dar adevaru-i ca probabil exista o frica nofondata ca poate, doar poate, persoana langa care ne asezam (fara sa o cunoastem) o sa vorbeasca cu noi si noi nu avem chef de o conversatie. then what? :) then you have to choose between disrupting your inner peace or be impolite. I guess it's a matter of prioritizing again so many people just choose not to sit down for that 15 min. long ride :P

Criss spunea...

E si asta o varianta. Sunt prea multe variabile de care trebuie sa tinem cont! :D