Noi şi ei

Am urcat treaptă cu treaptă
Ca să ajung pân-aici,
Dar treptele sunt cam mici.
Am făcut faptă cu faptă.

Am ajuns puţin mai sus,
Crede-mă! Nu e uşor...
De unele lucruri ţi-e dor,
Dar nu mai stai cum eşti pus!

Ei vor să te controleze.
Nu-i lăsa că n-au dreptate
Tu, mai bine urci departe
Să nu te manipuleze.

Ei sunt mulţi şi iuţi la minte
Noi – puţini dar cu credinţă,
Noi – puţini, plini de voinţă
Ei nu ştiu de lucruri sfinte.

Martor : Eu

Am rămas şocat... Eu - martor ocular. Dar am o problemă: nu ştiu ce sa raspund daca mă vor întreba ce am vazut... Oare o fi vreo sinucidere premeditată, un banal accident sau o crimă bine pusă la punct?

Azi mergeam liniştit pe stradă şi, dintr-o dată ninge. Nu îi dau prea mare importanţă deoarece aveam alte probleme care îmi îngreunau sufletul, dar, un anumit fulg alunecă uşor înaintea ochilor mei care l-au remarcat. Viteza lui era relativ mică, dar creştea centimetru cu centimetru pe măsură ce se apropia de pamânt. Era puţin mai mare decât ceilalţi semeni ai lui şi avea o formă ciudată, altfel, uşor asimetrică. Poate din acea cauză mi-am aţintit privirea asupra lui din momentul în care mi-a aparut în faţa ochilor... eram la fel... la fel de altfel, la fel de ciudaţi. Poate asta m-a determinat să îi scriu pseudobiografia ultimelor secunde de viaţă. Mă regăseam în el, cred că se regasea în mine dacă ar fi avut ocazia să mă cunoască...

În momentul în care s-a izbit de pământ, albul, ciudatul, fragilul său corp s-a decscompus în 4 părţi (vizibile mie şi, poate, alte zeci, sute, mii de părţi invizibile), împrăştiindu-se pe un centimetru pătrat de pământ umed, călcat. Îmi pare rău că nu am avut ocazia să îl întreb dacă a vrut să fie aşa, dacă acesta îi era destinul, scopul, dacă era curios să vadă ce se află dincolo...

Din această experienţă am învăţat că toţi ar trebui să ne trăim viaţa, cu bune, cu rele... să îi iertăm pe toţi cei care credem că au greşit înaintea noastră, să ne cerem iertare tuturor, indiferent dacă le-am greşit sau nu, pentru că noi, poate, nu ne dăm seama de fiecare dată dacă şi cu ce greşim. Nu în ultimul rând ar trebui să mulţumim pentru tot ce primim fie o bucurie, un dar, un sfat, fie o veste proastă, o boală, o suferinţă.

“Trăieşte ca şi cum ai muri mâine. Învaţă ca şi cum ai trăi veşnic.” - Mahatma Gandhi

Dar sau povară? (partea II)

“Timpul este moneda vieţii tale. Este singura monedă pe care o ai şi numai tu poţi hotărî cum o vei cheltui. Fii atent ca nu cumva să-i laşi pe alţii s-o cheltuie pentru tine.” – Carl Sandburg

“Timpul este dirijor în orchestra universului.” – Valeria Mahok

“Timpul este un lup devorator.” – Nichita Stănescu

“Timpul există pentru ca lucrurile să nu se întâmple în acelaşi timp” - Albert Einstein

“Pierzi în viaţă ani, şi la moarte cerşeşti o clipă.” – Nicolae Iorga

Datorită timpului, “mai târziu” poate deveni “prea târziu”!

Lovinescu spunea că timpul se schimbă si trebuie şi noi să ne schimbăm cu dânsul.

Timpul e, din păcate, ireversibil şi de aceea trebuie să profităm de fiecare clipă primită, câştigată. Nu trebuie să risipim nicio picătură din acest izvor nesecat. Trebuie să îl privim, primim ca pe un dar.

Timpul ne schimbă, ne modelează, aşa că trebuie să ne gândim bine cum, în ce fel şi, mai ales, cu cine ni-l petrecem.

Poate fi considerat şi o iluzie deoarece fiecare avem senzaţia de timp. În momentele de aşteptare, în cele dificile, în moemntele de frică, panică, supărare avem senzaţia că timpul trece extrem de greu, de încet, iar în momentele placute, frumoase, orele se transformă în minute.

Timpul poate fi considerat zestrea primită la începutul vieţii, cadoul suprem... timpul înseamnă viaţă!

Dar sau povară? (partea I)

Toţi încercăm să dăm o definiţie noţiunii de TIMP. Unii îl văd ca pe o povară, alţii ca pe un dar, dar iată cum îl văd eu:

Timpul este intangibil. Încearcă să îl atingi şi ai să vezi că e inposibil.

Timpul este perpetuu. Încearcă să îl opreşti şi ai să oboseşti încercând!

Timpul este preţios. Încearcă să îl cumperi şi ai să vezi că nici toate bogăţiile din lume nu îţi vor fi de ajuns!

Timpul este darnic. Este cel mai preţios dar pe care îl poţi oferi celui de lângă tine.

Fără timp nu existăm. Timpul nu există fără noi. Suntem singurele fiinţe care măsoară timpul, care încearcă să îi dea definiţii ştiinţifice, care se plâng de lipsă de timp!

Timpul nu ar trebui măsurat în secunde ci în înţelepciune!

Se spune că timpul este, ca noaptea, un sfetnic bun. Orice problemă, neînţelegere, nelămurire poate fi rezolvată de timp!

Ne plângem că nu avem timp, că suntem presaţi de timp etc. dar singurul moment în care putem afirma aceste lucruri este momentul morţii. Nimic altceva nu poate interveni în acţiunile noastre care pot fi realizate cu atâta uşrinţă, linişte, relaxare.

Timpul este ucigaşul perfect. Omoară tot, omoară toate sentimentele. Omoară ura, omoară iubirea... nimic nu mai rămâne.

Timpul şterge amintiri, uneori ne face să uităm cine am fost, îi poate face pe alţii să uite că am fost.

Timpul schimbă chipuri, fiind singurul care ştie orice viaţă pe de rost, deoarece nimeni nu trece prin viaţa asta fără să lase o amprentă cât de mică datorită simplului fapt că a existat!

Timpul are toate răspunsurile.

[va urma]

Ghid

Tu şi eu, două suflete rătăcite. Nu mai putem păşi, întunericul ne orbeşte. De cât timp nu am mai văzut lumina? Îmi e dor de ea… vreau să o simt din nou cum îmi inundă spiritul, cum trece prin mine lăsându-mă pur, alb, luându-mi toate faptele, cuvintele sau gândurile nepotrivite pe care le-am avut, curăţându-mă de toate păcatele înmagazinate... Dar nu pot. Ştiu că am ajuns în întuneric cu o misiune. Acesta îmi este destinul. Tu! Pentru tine sunt aici, acum, aşa… sper să nu fie în zadar, dar asta depinde în totalitate de tine! Cred, ştiu că doar tu poţi să faci ceva. Ştiu ca nu pot să aleg în locul tau. Nimeni nu te poate conduce, nu te poate ghida numai dacă îi permiţi asta.

Sunt aici pentru a te salva, pentru a-ţi arăta un alt drum spre lumina dupa care ştiu că tânjeşti, dar nu cred că ştii să o obţii. Vezi? Pentru asta sunt aici!

Exist, Simt, Fac, Iubesc, Vorbesc, Văd, Înţeleg! E simplu!

Încearcă să meditezi asupra a ceea ce nu înţelegi şi eu iţi voi limpezi gândurile.

Gandeşte-te la tot ceea ce vezi în jurul tău şi dă o importanţă majoră fiecărui lucru şi fiecărei fiinţe care te înconjoară, iar eu voi fi acolo să mă asigur că nu uiţi ceva sau pe cineva.

Vorbeşte mai mult cu toţi şi cu toate pentru a te face înţeleasă, iar eu voi fi dicţionarul tău.

Pentru a emana iubire, trebuie, mai întâi sa te iubeşti şi să te apreciezi, altfel nu vei fi capabilă să primeşti iubirea nimănui. Trebuie să iubeşti necondiţionat! Eu voi fi bateria ta de rezervă când fei fi epuizată.

Învaţă câte o lecţie din fiecare acţiune săvârşită de tine şi gandeşte-te de 7 ori înainte de a acţina pe viitor. Eu voi fi al 7-lea gând din mintea ta care iţi va şopti care e calea pe care trebuie să păşeşti.

Deschide-ţi simţurile, exprimă-ţi emoţiile, eliberează-ţi sentimentele constructive, iar pe cele distructive dă-mi-le mie ca să le transform în fluturi. Eu voi fi manualul tău de instrucţiuni.

Acceptă-te aşa cum esti, pentru că exişti. Doar pentru că exişti! Prin simplul fapt că te-ai născut eşti unică, eşti un miracol. Eu voi fi alături de tine până la Sfârşit!

…aşa vom ajunge amândoi la lumină!

Dragă fiinţă, trezeşte-te! Trăieşte!

Iubirea

V-aţi întrebat vreodată ce e Iubirea? V-aţi întrebat dacă aţi iubit vreodată? Dacă iubiţi? Dacă veţi iubi vreodată? Daca ştiţi să iubiţi? V-aţi gândit la modul în care iubiţi?

Iubirea de azi e superficială. Pot afirma asta fără să clipesc. Dacă am ştii să iubim, nu am fi atat de cruzi, răi, insensibili sau violenţi (atât fizic cât şi psihic)! Nu am mai fi atât de urâţi spiritual!

Din păcate avem doar senzaţia, iluzia de iubire. Aceasta e doar o pseudoiubire. E ceva ireal. Suntem inundaţi de un fals sentiment care ne dă senzaţia că ne poartă in zbor deasupra norilor, pe când noi suntem târâiţi la doi metri sub pământ. Suntem singurii vinovaţi de acest lucru. Am uitat să iubim. Am uitat ca Iubirea e singurul sentiment existent în Univers. Ura e doar lipsa totală a Iubirii aşa cum întunericul e lipsa luminii. Deoarece trăim în întuneric, conştient sau nu, preferăm ura.

Spunem „Te Iubesc!” fără să simţim asta. Desacralizăm aceste două cuvinte fără să ne dăm seama. Dacă „Te Iubesc” nu vine din inimă, ar fi mult mai bine sa nu rostim aceste cuvinte care, în timp, pot provoca suferinţă.

De ce avem nevoie de sărbători ( Valentine´s Day sau Dragobete) ca să ne exteriorizăm Iubirea? Acest sentiment ar trebui sărbătorit zilnic, dacă ar fi apreciat, înţeles şi exteriorizat.

Învăţaţi să iubiţi şi veţi trăi veşnic!

Alter Ego

Eu cel nou aş vrea să fiu,

Eu vechi mor şi reînviu,

Nu mă ştii şi nu mă stiu

Păcat…

Nimic nu a avut loc,

Nimic nu mai e un joc,

Nimic nu mai stă pe loc

Moarte…

Sfârşitul e prea aproape,

Ochii - amorţiţi sub pleoape,

Ei ar vrea să mă îngroape

Schimbare…

Iubeşte , vei fi iubit!

Iartă şi vei fi iertat!

Nu mai ai niciun păcat!

Viaţă…

Lumina Lunii

Lumina lunii îmi călăuzeşte paşii

Din mânecă mi-am scos toţi aşii

I-am aşezat cu faţa-n jos să fie

Un mister, ca să nu-ţi placă ţie.

Zăpada strălucea ca-un diamant

Eu mă aflam aici şi în neant

Şi mă-ntrebam uitându-mă la ceas

Ce să fac oare, să-ntorc vre-un as?

Ar fi corect din partea mea

Dacă-mi vezi inima ca pe o stea

La tine să mă confesez

Cu Luna să nu conversez?

N-ar fi corect din partea mea

Căci inima-mi e cartea grea

Ce vreau să o mai las închisă

Doar Lunii să-i fie deschisă.

Frica

‘E ca o bucla in stomacul tau
Ca o naluca, e copacul rau..
Care creste-n suflet,
Te pazeste, te pastreaza-n scutec
Te previne ca, daca nu asculti n-o sa-ti fie bine
Iti sopteste: ‘pericolul vine’..
Cu buzele lipite de ureche te acopera
Ca o planta care creste pe o casa veche
Te-nvaluie, cu tine devine pereche.
Vrea sa traiasca-n ochii tai
Cand esti incercat, pe fata ta apar stropii sai
Si toti cei care te confrunta
O recunosc usor, o saruta.
Prezenta ei le spune ca vor castiga fara lupta
Si am simtit-o toti...
Macar odata ai simtit-o si tu, sa negi nu poti.
Stim amandoi cum e. E greu sa respiri,
Sa mergi nu poti, nu poti decat
sa te miri cum vointa ta se face bucati
N-ai uitat cum te-a facut sa iti cobori privirea
Ai simtit cum iti fura sclipirea
Din ochi, lasandu-i goi ca niste gropi, rupe
Lanturile.. N-o lasa sa te tarasca prin toate
Santurile...’ - Veritasaga

Pilda

-Trebuie sa iti marturisesc ceva: eu cred in viata de dupa nastere!

-Prostii. Ai dovezi despre ce e dincolo?

-Am, dar sunt interioare. Pot doar sa le simt si de aceea cred.

-Ai auzit tu vreodata ca s-a intors cineva aici sa povesteasca despre cum si ce e acolo?

-Nu, dar tu nu vrei sa o cunosti pe mama?

-Pe mama? Mama nu esista. Si daca ar exista, unde ar putea fi? Suntem doar noi doi, singuri!

-Cum poti sa nu o simti, cum poti sa nu simti cum are grija de lumea in care traim, cum ne ocroteste? Nu ii simti iubirea cum ne inunda? Noi taim cu ea, traim in ea!

-Nu e adevarat. Traim in acest intuneric singuri doar pana la nastere si apoi totul se termina. E gata!

-Tu nu o auzi cum ne canta, cand e liniste? Cum ne mangaie?

-Nu!

-Asta se intampla cand nu crezi in mama! Dar ea tot ne iubeste pe amandoi in mod egal si dupa nastere va avea grija de amandoi. Vei vedea, doar ai rabdare…