Martor : Eu

Am rămas şocat... Eu - martor ocular. Dar am o problemă: nu ştiu ce sa raspund daca mă vor întreba ce am vazut... Oare o fi vreo sinucidere premeditată, un banal accident sau o crimă bine pusă la punct?

Azi mergeam liniştit pe stradă şi, dintr-o dată ninge. Nu îi dau prea mare importanţă deoarece aveam alte probleme care îmi îngreunau sufletul, dar, un anumit fulg alunecă uşor înaintea ochilor mei care l-au remarcat. Viteza lui era relativ mică, dar creştea centimetru cu centimetru pe măsură ce se apropia de pamânt. Era puţin mai mare decât ceilalţi semeni ai lui şi avea o formă ciudată, altfel, uşor asimetrică. Poate din acea cauză mi-am aţintit privirea asupra lui din momentul în care mi-a aparut în faţa ochilor... eram la fel... la fel de altfel, la fel de ciudaţi. Poate asta m-a determinat să îi scriu pseudobiografia ultimelor secunde de viaţă. Mă regăseam în el, cred că se regasea în mine dacă ar fi avut ocazia să mă cunoască...

În momentul în care s-a izbit de pământ, albul, ciudatul, fragilul său corp s-a decscompus în 4 părţi (vizibile mie şi, poate, alte zeci, sute, mii de părţi invizibile), împrăştiindu-se pe un centimetru pătrat de pământ umed, călcat. Îmi pare rău că nu am avut ocazia să îl întreb dacă a vrut să fie aşa, dacă acesta îi era destinul, scopul, dacă era curios să vadă ce se află dincolo...

Din această experienţă am învăţat că toţi ar trebui să ne trăim viaţa, cu bune, cu rele... să îi iertăm pe toţi cei care credem că au greşit înaintea noastră, să ne cerem iertare tuturor, indiferent dacă le-am greşit sau nu, pentru că noi, poate, nu ne dăm seama de fiecare dată dacă şi cu ce greşim. Nu în ultimul rând ar trebui să mulţumim pentru tot ce primim fie o bucurie, un dar, un sfat, fie o veste proastă, o boală, o suferinţă.

“Trăieşte ca şi cum ai muri mâine. Învaţă ca şi cum ai trăi veşnic.” - Mahatma Gandhi