De ce aştepţi Moartea să vină noaptea să îţi bată în pleoape?
Să îţi deschidă pupila, să îţi zgârie retina.
Şi tu să gândeşti: “Cretina…
Nu ştie că nu sunt acasă,
Nu sunt cu mine, nu mai am casă!”
Am învăţat de la amici să dorm pe sub mese
Şi de la prieteni confiscaţi să nu îmi mai pese.
M-au învăţat să îmi croşetez timpul cu secunde pline
De albastru intens, întins cu suspine…
Sunt beat de cuvinte
Încă te am întipărită-n minte
Şi te-am tras la Xerox, te-am lipit pe pereţi
Ai inimii pereţi… pereţi discreţi.
Pentru că acolo e locul Iubirii, vedeţi?
Te-am cioplit în copaci ce stăteau ascunşi, secreţi
Şi mi-am zis c-am să te caut şi în alte vieţi.
...
De ce îmi furi priviri pe ascuns?
De ce îmi tremură buzele de frig şi dor?
De ce-ţi văd diferitele forme fără chip, conturate-n nor?
De ce existi? Nu pot să mor!
Şi aştept Moartea-n dormitor…
Un comentariu:
Dintre toate poeziile si randurile pe care le-ai scris, acestea sunt cel mai aproape de sufletul meu. Si chiar daca stiu ca nu te surprinde asta, tot o spun:))
Si cred ca este cea mai reusita, din punctul meu de vedere! Bravo, frumos conturata, plina de expresivitate.
Trimiteți un comentariu