Te priveşte viaţa-n faţă [partea a II-a ]

Băiete, îţi zic : eşti mult prea pasiv.

Aştepţi totul să vină de la sine, nativ,

Îţi zic: Nu vine! Fă ceva decisiv!

Nu trăi doar în lumea ta, pictată în galben naiv.

Ar trebui să realizezi că viaţa nu-i un chin,

Nu te mai simţi ca un spin

În palmă. Şi închină cu mine un pahar cu vin.

După ce scuipi răutatea cu tot cu venin

Vei vedea că ai deasupra un cer senin.

Şi-apoi vei spune: “Vin! Stai că vin!”

 

Nu mai da cu piciorul în prietenii.

Când vezi că cineva se apropie de tine cu sufletul felii

Tu te opreşti în loc. Nici pleci, nici vii...

Doar aştepţi şi-ncepi să spui prostii!

...din bus spre casă

De ce fug hârtiile pe stradă?

De ce face vântul valuri în bălţi doar pentru a sufla norii ce se oglindesc în abis?

De ce pleacă porumbeii de pe cladiri vechi şi se-ndreaptă spre cele noi?

De ce unele catedrale se înalţă spre cer... doar fizic?

De ce aleargă maşinile pe străzi fără vreo ţintă anume?

De ce azi pare tristă clădirea care îmi zâmbea mai demult cu geamuri sparte?

 

De ce oamenii au uitat... au uitat să zâmbească?

De ce uită să vorbească cu ei înşişi?

De ce le e frică să vorbească chiar şi unii cu alţii?

Ce cred ei că au atât de preţios de ascuns, de îngropat în adâncul vorbelor lor, de ţinut doar pentru ei...?

 

Noroc că, încă, există vântul care poate să-mi ducă întrebările în zbor până la urechile unora care sunt capabili să mă lămurească, să-mi întărească sau să-mi spulbere bănuielile...

Speranţă...

Imagini auditive

De ce aştepţi Moartea să vină noaptea să îţi bată în pleoape?

Să îţi deschidă pupila, să îţi zgârie retina.

Şi tu să gândeşti: “Cretina…

Nu ştie că nu sunt acasă,

Nu sunt cu mine, nu mai am casă!”

Am învăţat de la amici să dorm pe sub mese

Şi de la prieteni confiscaţi să nu îmi mai pese.

M-au învăţat să îmi croşetez timpul cu secunde pline

De albastru intens, întins cu suspine…

Sunt beat de cuvinte

 Încă te am întipărită-n minte

Şi te-am tras la Xerox, te-am lipit pe pereţi

Ai inimii pereţi… pereţi discreţi.

Pentru că acolo e locul Iubirii, vedeţi?

Te-am cioplit în copaci ce stăteau ascunşi, secreţi

Şi mi-am zis c-am să te caut şi în alte vieţi.

...

De ce îmi furi priviri pe ascuns?

De ce îmi tremură buzele de frig şi dor?

De ce-ţi văd diferitele forme fără chip, conturate-n nor?

De ce existi? Nu pot să mor!

Şi aştept Moartea-n dormitor…

Hai să zâmbim azi, vrei?

Hai să zâmbim azi, vrei?

Să zâmbim către Soare, să zâmbim la verde… să zâmbim oamenilor! Aşa, simplu!

Hai să vorbim azi, ca ieri şi ca mâine, despre tot, despre orice! Ca de obicei…

Scrie-ţi trecutul pe o coală de hârtie veche, apoi mototoleşte-o şi uită-te la ea. Da-i foc şi observ-o. Simte-i căldura ce încă te arde şi azi, simte-i negreala ce-ţi bântuie prezentul, simte-i fumul cum îţi inundă plămânii şi conştiinţa…

Acum întoarce-te spre Soare, observă căldura ce te învăluie, ia scrumul din palmă şi desenează-ţi prezentul, inspiră verdele Naturii din nou! Trezeşte-te!

Bucură-te azi că ai cu cine vorbi,

Bucură-te azi că dintr-un ceai poţi sorbi,

Bucură-te azi că esti aşa cum eşti, nu altfel,

Bucură-te azi că ţi s-a aprins dorinţa de a atinge un ţel…

Bucură-te azi că poţi să zâmbeşti când vrei,

Bucură-te azi că nu eşti ca ei,

Bucură-te azi că poţi să-i spui ‘nu’,

Bucură-te azi că poţi să fii TU!

Acum, închide ochii şi gândeşte-te la ceva frumos, orice… o păpădie, un nor, o adiere de vânt, un susur de râu, un foşnet de frunze, un răsărit, o urmă pe nisip, un boboc de trandafir, o melodie, un cuvânt auzit, o îmbratişare din aia de la care îţi trosnesc toate oasele, un Bine te-am gasit!

Acum, dragă Fiinţă, repetă după mine: “Sunt fericită. Sunt capabilă să mă repar! Sunt bucuroasă că sunt! Pot să îmi depăşesc limitele! Ştiu că pot să zâmbesc! Ştiu să iubesc! “

…

Abia acum poţi să începi să simţi lucrurile astea… 

Ai sprijinul meu!

Pur şi simplu...

Azi n-am nevoie de casă, am parcul.

Azi n-am nevoie de îmbrăcăminte, am Natura!

Azi n-am nevoie de altcineva, mă am pe mine!

...

Stăteam azi pe ponton cu o mână în apă şi cu un gând în cealaltă mână. Pur şi simplu...

Mă ningea cu puf de plopi, vântul îmi bătea faţa... senzaţie minunată.

Am băgat cealaltă mână în apă şi am simţit cum îmi pleacă toate grijile, nelămuririle, neajunsurile, bătăile de cap şi de inimă...

Soarele abia că se observa printre stratul de nori ce alergau, se îngrămădeau către undeva... către acolo! După ce am stat cu ochii închişi câteva secunde, am putut vedea curcubeul format de Soare în oglinda apei. Frumos...

Mi-am scos o carte din rucsac şi am început să citesc. Vântul îmi dădea pagina aşa cum ajuta norii să meargă înspre undeva...

Singurul element ce îmi lipsea în momentul acela era Pământul. Apa era acolo, aerul la fel, iar căldura Soarelui a început să mă mângâie uşor. I-am zâmbit. Le-am zâmbit. Mi-au răspuns la zâmbet. Abia atunci m-am simţit Fericit. Nu ştiu exact de ce, dar când am plecat de acolo, zâmbeam neîncetat, necondiţionat... Eram altfel ştiind că nu mai am griji, că le-am lăsat în Mureş.

Acum merg să-mi pregătesc o undiţă şi mă pregătesc de o plimbare către un nou răsărit... Ştiu că pot... Pot să dau piept cu situaţiile mele de viaţă. Ştiu că pot să îmi rezolv sau, dacă nu, să îmi accept problemele! Da! Pur şi simplu... 

...

Azi sunt fericit cu ce am.

Azi sunt mulţumit cu ce pot!

Azi sunt bucuros că sunt... Eu!

O scrisoare...găsită

Dragă Eu,

   

Ştiu că n-am mai vorbit de ceva timp şi aş vrea să-mi cer iertare.

Ne-am mai întâlnit accidental şi te-am observat. Visător ca de obicei, nu m-ai remarat. Îmi place că încă zâmbeşti. Încă nimeni nu ţi-a pătat sufletul cu negru aprins. Nimeni nu ţi-a stins dorinţa de a rămâne deschis.

Încă ştii şă radiezi chiar dacă, uneori, e doar de exterior. Pe unii îi păcăleşti cu asta. Eşti un foarte bun actor, îţi intri repede-n rol, stai deasupra când alţii vor să te afunde în nămol. Ştii să vezi picătura care nu lasă paharul gol, iar în caz că e secat, verşi o lacrimă ca să poţi vedea partea plină a paharului...

E de bine, dragul meu, e de bine...

Observ că, încă, iubeşti tot. Chiar şi cu broaştele te-ai împtietenit. Să şti că e un pas important. Îmi place că ţi-ai dat seama că a Iubi cu adevărat înseamnă a Iubi Tot! Te apreciez pentru asta!

 

Eu zic că ar trebui să vorbim mai des, totuşi. Să ieşim la o cafea cu visele, să invităm dorinţele să izbucnească din dulcele zahărului. Să ne scoatem răspunsurile ghicitorilor din gânduri şi şerveţele. Să amestecăm cu linguriţa de raţiune în ceaşca inimii.

 

Dar până una-alta, ia şi tu un pahar cu vin şi hai să ciocnim întru revederea noastră!

 

Semnat,

Sinele tău!

 

P.S.: dacă ai ceva de întrebat, chiar te rog...

Te priveşte viaţa-n faţă [partea I ]

Ai uitat să iubeşti...?

E posibil, nu mai ştii cine eşti,

Tu zici: „Nu pot iubi decât o fată,

O persoană de sex opus, ca altădată.”

Eu te-ntreb: „Ai încercat şi altceva vreodată?”

Lucrurile astea se învaţă.

Ai timp să le-nţelegi pe toate într-o viaţă,

Aşa că, dă-ţi masca jos de pe faţă,

Aşează-ţi zâmbetul şi topeşte-ţi ochii de gheaţă!

Ştii de ce? Că ai tot viitorul în faţă!

  

Învaţă de la nori să pluteşti,

Învaţă de la pietrele grele de râu să nu te-mpotriveşti,

Învaţă de la copaci să ai picioarele pe pământ şi capul spre nori

Învaţă de la toate câte ceva, până în zori...

Dialog?

„Omul, toată viaţa-nvaţă şi când moare, tot prost moare!” ziceai des... asta mi-am amintit când ţi-am dedicat o rugăciune.

Când veneai la noi îmi aduceai tot timpul câte ceva... orice! Tot timpul mă luai în braţe şi mă pupai... acum eu pot mângâia doar pământul fin de pe un mormânt...

Te ţin minte... ridurile de pe frunte îmi povesteau câtă suferinţă ai îndurat la viaţa ta.

Ştii? Am tresărit acum câtva timp când am văzut o bătrânică ce avea o haină ca aia a ta alb cu negru. Mi-am amintit că aşa erai şi tu îmbrăcată în ziua aia... aia de 5 Mai.

Oftez... aprind lumânarea şi îmi amintesc...

Îmi amintesc de tine ca şi cum era ieri... când veneai la mine în cameră să mă întrebi dacă poţi sta pentru că avem musafiri şi nu vrei să deranjezi acolo... niciodată nu ai vrut să deanjezi pe nimeni. Cred că în dimineaţa aia ai simţit tu ceva pentru că ai plecat să cumperi plante din piaţă... nu vroiai să faci deranj în casă sau să fiu şocat  pe când ajungeam acasă după şcoală, nu?

Zâmbesc şi-mi spun...

Nu am prea plâns pentru că ştiam că nu rezolv nimic cu asta. Nici nu m-am certat cu Dumnezeu pentru că ştiu că acolo, unde eşti acum îţi e mult mai bine. Ştiu că poţi avea mai multă grijă de noi de acolo decât de aici...

M-am ridicat şi am aruncat o privire în jurul meu. Zeci, sute de morminte reci, umede, înclinate uşor aşteptau acolo pe cineva să vină să le citească povestea. Să le mai recite o dată strofa ce le anima viaţa până nu demult...

Eu mi-am cântat azi partitura... Acum plec acasă că...

...ştiu că mai am multe de făcut până să ajung Acasă!