Când cerul plânge cu lacrimi îngheţate,
Tu îţi plângi mama, cu tatăl tău în spate.
Când cerul plânge cu lacrimi îngheţate,
Tu Îl întrebi pe Dumnezeu: de ce-acum toate?
Când lacrimile de pe-obrazul tău
Le-a topit pe alea îngheţate,
Să ştii c-aşa a fost să fie,
Că uneori avem mâinile legate…
Când te întrebi: De ce eu? De ce acum?
Să ştii că toţi avem un drum
Şi că ea are-acum altă cărare
Şi tu nu tre’ să plângi, tre’ să fii tare!
Ţin minte sâmbăta cu vânt tăios,
Când mergeam toţi cu capu-n jos,
Te-am luat în braţe şi ţi-am spus:
Lasă, se-ntâmplă. Fruntea sus!
Ţin minte când mi-ai mulţumit
Şi ţi-am zis că nu trebuie,
Că şi de-aia sunt prietenii:
Plângem şi râdem deodată
Când suntem toţi laolaltă,
La bine şi la greu, ţi-am spus,
Împreună la minus şi la plus,
Când gura, pur şi simplu, nu ne tace
Şi când cuvinte nu rămân de spus…
Aştept, de unele lucruri să-ţi dai seama
Şi cu iubire să-nlocuieşti durerea şi teama.
De struguri, nuci şi prune să-ţi aduci aminte
Cu zâmbetul pe buze şi în minte!
[Pentru Paula, cu drag...]
5 comentarii:
este foarte frumos postul tau.
sincera sa fiu, cristi, mi s-a facut pielea de gaina
deci pe bune de nu ma uimesti cu poeziile astea ... sunt super tari :X iar asta e de-a dreptul marfa
ce pot sa spun....printre lacrimi nu pot decat sa-ti multumesc pt aceste versuri superbe si pt ca am un prieten drag care imi este alaturi....
Foarte frumos, imi place, şi cred ca la Paula ia placut mult, m-a amuzat partea cu prune, nuci şi struguri:))
o poezie trista dar foarte frumoasa....mi-a placut mult :) succes in continuare
Trimiteți un comentariu