Confesiuni aniversare

Azi-dimineaţă m-am gândit la ce fac eu aici... pe blogul meu. La ce vă expun, ce vă anunţ, ce vă ofer...
Fiecare postare are în ea o poveste. Fiecare poezie e dedicată conştient sau inconştient (din partea mea) pentru cineva. Câteodată, povestea din spatele postării e mai lungă sau mai scurta, mai intensă sau mai lejeră...
Fiecare fiinţă care se regăseşte în ceea ce scriu e, pentru mine, o ţintă marcată, un scop atins.
Chiar fiecare cuvânt are mai mult de spus decât povestea în sine. Fiecare literă are mai mult de povestit decât cuvântul...

Câteodată stau şi mă întreb: oare intră cineva să citească ce scriu eu aici? Oare e cineva interesat de ce fac eu aici? Dă cineva doi bani pe sentimentele, stările, emoţiile mele expuse aici? ... şi câteodată primesc răspuns. Da! Îl primesc... e în comentariile care-mi sunt lăsate. În momentele alea simt că nu scriu degeaba. Văd că cineva a dat click pe linkul meu. Şi asta mă bucură.

De multe ori mi se întâmplă să mă gândesc la faptul că e posibil să fiu înţeles greşit. Că e posibil să fiu interpretat greşit... Asta mă nelinişteşte. Dar, uneori mi se întâmplă să scriu, iar după ce citesc să mă mir pe ce am scris... Câteodată simt că nu eu am scris ce citiţi aici. Asta mi se întâmplă în cazul poeziilor :)! În celelalte cazuri, nu ezitaţi să mă întrebaţi în caz că aveţi nelămuriri.

Celor care mă citiţi şi vă şi lăsaţi amprenta lângă a mea, vă mulţumesc frumos şi mă înclin în faţa voastră, prieteneşte!

Apropo, cu asta împlinesc 100 de postări. :)