Ai simţit vreodată că ai în faţă o persoană căreia să-i poţi spune tot? Şi când zic “tot”, la tot ma refer. La orice.
Pot să îmi cataloghez persoanele apropiate în 3:
-cei care mă vor alături la nevoie, la suferinţă gen: vi pe afară că trebuie să îţi povestesc ceva? / hai afară la o ţigară (deşi eu nu fumez) / ai să-mi dai 10 lei? Etc.
-cei care sunt cu mine orice ar fi. Îmi place să le numers persoanele cu care vorbesc 2 ore la telefon şi după ce inched îmi dau seama că încă zâmbesc, deşi nu imi prea aduc aminte despre ce am vorbit sau cele cu care rămân pe mess până la 2-3 noaptea şi a 2-a zi pot sintetiza toata conversaţia într-o frază. Uite, asta mă bucură. Sincer!
-cei care mă consideră amic de glume sau distracţie. Această categorie e ok. Câteodată ai nevoie de aşa ceva, dar cu ei, totul se rezumă la atât. Glume şi distracţie. Pe când, câteodată ai nevoie şi de o perioadă mai serioasă, să spunem aşa.
Ţin minte când mi-ai spus: “unde dracu ai fost până acum?” sau când mi-ai spus pentru prima dată “frate” continuând cu “ăla e un drept meritat”, mai ţii minte? Sigur că da. Eşti atent la detalii. Asta îmi place.
Oare o să epuizăm vreodată subiectele de discuţie? O să stăm vreodată aşa, pur şi simplu să ne întrebăm reciproc: nu mai ai ceva de zis? Că mă plictisesc.
Nu cred că o să mă satur să răspund întreborilor tale, sincer. Şi asta e de bine! Atâta timp cât vei avea o întrebare de pus, poţi fi sigur că voi avea un răspuns de dat!
După fiecare postare de genul ăsta prefer să pun un ~va urma~ pentru că, aparent, atunci când tigrul se întâlneşte cu lupul alb.... [te las să descifrezi continuarea] :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu