Norii… Norii sunt ca oamenii, trecatori. Vin, pleaca, cateodata nu stim ce au de gand, cateodata nici ei nu stiu asta. Unii isi exprima sentimentele, altii iau forma a ceea ce ar fi dorit sa fie aici, pe Pamant. Sunt schimbatori, uneori prefacuti, mint, altii sunt timizi, se ascund de noi dupa alti nori mai mari.
La fel ca oamenii, plang…
Isi schimba culoarea dupa stare, devin albi, portocalii, rosii, uneori albastri, argintii, gri chiar si negri. Unii sunt hoti, ne fura privirile si dispar cu ele cu tot, iar pe noi ne lasa visand, uitandu-ne in gol, asteptand altii care sa ni le readuca.
Unii nori ne raman in minte, in suflet, legam amintiri de ei, altii trec neobservati, lasand nimic care sa ne aminteasca de ei, de trecerea lor prin viata noastra, exact ca oamenii.
Norii vin la momentul potrivit, in locul potrivit…norii vin la momentul nepotrivit, in locul nepotrivit. Cateodata ne e dor de ei, de lacrimile care le varsa asupra noastra, lacrimi dulci, alteori vrem sa plece deoarece au plans atat de mult incat ne-au facut sa varsam lacrimi, lacrimi sarate.
Uneori ii vedem jucandu-se, parca alergand unul dupa celalalt, cateodata se contopesc, cateodata radiaza, cateodata cei contopiti se desprind in bucati mici, mici, din ce in ce mai mici, devenind foarte greu vizibile, dispar, mor.
Uneori as vrea sa fiu si eu un nor, sa se bucure intreaga lume cand vars lacrimi, sa se bucure cand las loc Soarelui sa ii mangaie usor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu