30 Aprilie...

O dimineata ca oricare alta. Eu mergand spre scoala cu castile-n urechi, singur, linistit si putin fericit ca nu am facut prima ora, asa ca am dormit mai mult. La scoala a trecut repede, nu am facut mai nimic, parea ca deja sarbatorim azi pentru maine, 1 Mai! Pe la ora 11 s-a lasat plictiseala in clasa, ca o ceata care ne golea de energie si parca ne-a cuprins o nelinistitoare tristete cand ne gandeam ca trebuie sa stam intre acei patru pereti pana la ora trei! De mine e mai usor, stau pe randul de langa fereastra si parca ma simt mai liber de fiecare data cand arunc o privire si observ frunzele plopului dansand in bataia razelor de soare care, parca le da un alt pigment, un verde mai… aprins, nucul indoit de vreme care sta de paza, neclintit, Catedrala de la Podgoria care patroneaza intreaga priveliste.

Cum spuneam, trebuia sa stam pana la trei, dar am fost ‘scutiti’ si ne-am autoproclamat liberi la ora unu. Desi mi s-au stricat aproape toate planurile, am rezolvat aproape tot ce aveam de rezolvat pana la trei. Temperatura de afara s-a dublat si a urcat in busul cu care am mers acasa. La patru am revenit in oras pentru a duce la capat toate cate am programat de dimineata. La 5:30 am terminat tot, nu mai aveam nicio grija.

Dupa o asemenea caldura, Cineva s-a gandit ca avem nevoie de un dus natural, asa ca au aparut cativa nori mari, negri, plini. Vantul a inceput sa fluiere, sa strige. Frunzele au devenit nelinistite si au inceput sa vorbeasca din ce in ce mai tare, mai mult. Eu m-am asezat linistit langa Lacul de la Podgoria, eram singurul acolo, aproape. Pana si corbii au devenit nelinistiti. Si… dintr-o data s-a oprit totul. Vantul nu mai fluiera, frunzele doar sopteau, norii se adunau, corbii amuteau iar eu eram linistit auzind doar clopotele Catedralei care bateau ora 6 si nelinistea masinilor care claxonau degeaba. Era linistea dinaintea furtunii. Eu am urcat din nou in bus, asteptand inceputul ei.

Dintr-o data au inceput sa se izbeasca violent de asfalt picurii care cadeau din norii suparati.In doua minute nu a mai ramas nicio pata neatinsa de picuri. Din fericire nu a tinut mult, pe cand am ajuns acasa, norii au incetat sa planga si s-au retras.

Acum, cand totul a trecut, cand toti si toate dorm, doar cerescul astru nocturn, Luna, isi mai ascunde aura dupa cate un nor ratacit, facandu-l sa radieze!

Romania...

Romania…

Tara plina de hoti, coruptie de la gunoier, frizer la doctor, politician… Romania, tara frumoasa, pacat ca e locuita… Asta se intampla numai in Romania… Vin din Vestul Europei sau America, acolo nu se intampla asa ceva...

Sunt convins ca fiecare am auzit asa ceva, sunt convins ca mai mult de jumatate de Romanie foloseste astea… din pacate! Si eu ma confrunt cu astfel de, sa le spun… probleme.

Intrebarile sunt: cine e de vina pentru asta? Cine nu vrea sa evolueze, sa se civilizeze? Cine continua sa colectioneze ganduri negative care ne trag in jos, pe noi, ca popor si care actioneaza si asupra altor popoare? NOI! E normal, daca tu nu crezi in tine, nu crezi ca te poti civiliza, atunci la cine te astepti sa creada in tine? Asta e prima parte. Mai sunt cei care vin aici, pe Pamant doar pentru ei. Se distreaza, polueaza doar de dragul de a polua, cei care traiesc doar pentru ei. Acestia nu se gandesc la viitorul omenirii, nici chiar la viitorul copiilor lor. Si e un gest atat de egoist incat nici nu ma mai pot gandi la asta.

Noi am venit aici sa evoluam, nu sa involuam, dar unii au uitat asta, si e trist.

Mai sunt cei care calatoresc, si cand vin Acasa spun: acolo nu ai vazut oameni care calca spatiile verzi, acolo nu ai vazut caini pe srada, acolo… acolo… acolo… dar ei reintra in vechile obiceiuri foarte repede… unii chiar cum au calcat granita, ca doar sunt in Romania. Asta nu inteleg.

Daca nu ii vezi pe cei din jurul tau ca merg spre evolutie, fa tu primul pas si ceilalti se vor lua incet, incet dupa tine. Cea mai buna metoda e Exemplul Personal. Si mai sunt multi altii…

Fiti mai protective cu tara care va lasa sa traiti in ea. Bucurati-va de ceea ce aveti! Bucurati-va ca v-ati nascut in Romania si nu in cine stie ce tara in care acum e razboi, foamete sau ceva epidemii. Bucurati-va ca sunteti romani!

Oare de ce...?

Oare de ce sunt aici? De ce sunt ceea ce sunt? De fapt… ce sunt? Cine sunt? Oare cum era daca eu nu existam? Cred ca multi isi pun intrebarea asta dar nimeni nu va afla raspunsul.

Stateam in camera mea albastra si imi puneam intrebarile astea. Inchideam ochii si incercam sa imi imaginez lumea fara mine, dar nu puteam, parca ceva sau Cineva nu dorea asta.

Cateodata simt ca nu apartin de Terra, ca am gresit destinatia, ca nu sunt unde trebuie sa fiu, ca nu sunt unde e nevoie de mine. Oare aici, pe Pamant, e nevoie de mine?

Dupa ceva timp mi-am dat seama ca trebuie sa fiu aici. Toti trebuie sa fim cum suntem, ceea ce suntem, unde suntem. Toti avem de indeplinit cate ceva, toti avem un tel stiut dinainte de nastere pe Pamant, de aceea am fost trimisi aici. Nu e o greseala. Eu cred ca e Cineva acolo sus care ne ‘programeaza’. Cineva care ne vrea binele dar, doar noi putem decide asta, de aceea am fost inzestrati cu propriul arbitru, cu puterea de a alege ce vrem, de a alege ce credem ca e bine pentru noi. De aceea exista mai multe tipuri de oameni, de fapt, mai multe mentalitati. Si e bine sa fie asa, pentru ca daca toti am fi buni, toti am fi la fel, aerul care ne-ar invalui ar fi unul monoton. De aceea e mai bine asa.

Din punctul meu de vedere nu exista oameni rai sau oameni buni, exista doar oameni constructivi, pozitivi si oameni destructivi, negativi.

Oare de care parte sunt? Dar tu ce alegi?

Ca prima zi de scoala

E dimineata. E marti. E scoala.
M-am trezit, era 6:44 si mai aveam o ultima dorinta… sa dorm! Dar nu puteam. Stiam ca azi incepe scoala, un nou sezon de doua luni. Inca nu imi dau seama, dar mai am un an si doua luni de liceu… As fi vrut ca acum, cand incepe scoala sa o iau de la inceput, sa fiu iar intr-a noua. Imi amintesc de parca era ieri… Am intrat in curtea scolii, singur, nu stiam ce sa fac, nu stiam ce se intampla. Prin minte imi treceau o mie de intrebari pe secunda: oare voi gasi clasa mea? Oare voi avea diriginte sau diriginta? Cum imi va fi dirigintele/diriginta? Oare cati vom fi in clasa? Cum voi reactiona la auzirea numelui meu? Oare cati prieteni imi voi face la acest inceput de drum? Imi va placea la Goldis? Cum vor fi profesorii? Oare ce materii mai speciale voi avea la profilul pe care mi l-am ales? Oare cu cine voi sta in banca? Dar, cu timpul am aflat raspunsurile intrebarilor mele. Unele satisfacatoare, altele mai putin… dar acum, uita-ma in dimineata de 21 Aprilie 2009, inca a III-a zi de Paste, in clasa a XI-a, tot la Goldis.
Dupa un dus scurt am luat busul si am mers spre scoala. Ca de obicei, relaxat, la o trecere cu privirea ziceai ca nu am niciun gand, dar nu era chiar asa.
Dupa scurt timp dup ace am coborit din bus am realizat ca intarzii la Mate si atunci am grabit putin pasul, asa, superficial. Nu aveam niciun chef de ore azi, dar cand am ajuns in clasa, mi-am dat seama ca nu eram singurul. Citeam somnul si dorinta de a fi acasa pe fata fiecarui coleg. Ora de Mate a trecut, incet, dat a trecut… La fizica, ca de obicei, nimic. Plictiseala, povesti, rasete… si urletul profesoarei (“Liniste!!!”) care parca ne implora sa vorbim mai incet pentru ca si ea era obosita, plina de somn, la fel ca noi. Ora asta a trecut repede, ca si nisipul scurs dintr-o clepsidra mica. A urmat Geografia, ‘plictiseala partea a II-a’ iar noi deveneam din ce in ce mai incordati, mai tensionati, mai speriati… aveam si de ce: urmau doua ore care treceau extrem de greu. Orele de Chimie! Aceste doua ore mi s-au parut doua ore de limbi straine, dar pana la final m-am trezit si eu din starea de vacanta. Dupa ce ne-am detensionat cu ora de Romana, o portie de ras, am plecat linistit spre casa… aproape…
In graba de dimineata, nici nu am observat. Cand am iesit de la scoala am vazut cat verde ma inconjoara. Am realizat ca e Primavara, in sfarsit!

Nature Shots

Can you see the storm getting closer now? Tell me how it feels being out there!

Eu si Ea

Azi-dimineata m-am trezit si in camera era un miros de plictiseala… Dupa ce am deschis fereastra, am simtit parfumul Ei dulce, Flori de liliac, cred. Era 09:33, Soarele stralucea usor, vantul adia placut, doar cativa nori rataciti se jucau pe cerul albastru deschis iar eu m-am gandit ca ar fi bine sa ma intalnesc cu Ea. La 10:11 am iesit din casa si m-a luat in brate si asa ne-am petrecut ziua, bantuind strazile. Cand toata lumea se pregateste de sarbatoare, toata lumea e prea ocupata cu altfel de lucruri, doar noi doi hoinarim fara nicio grija, fara niciun sentiment mai putin dragostea pe care o avem unul fata de celalalt. Aceasta iubita a mea mi-a daruit extreme de multe lucruri fara de care nu prea pot trai, nu prea poate trai nimeni, dar nu toti o iubesc la fel de mult ca si mine, din pacate. Imi pare rau sa vad cum altii isi bat joc de Ea, dar sunt mult prea multi si nu pot sa ripostez… dar Ea nu ii prea baga in seama si, deocamdata se lasa “calcata in picioare” de acesti ipocriti pana vor plati cumva ceea ce au facut.

Azi nu I-am facut poze, nu am fost in starea potrivita cand am vazut atatea persoane ignorante si prea implicate in activitati cotidiene care, si asa, sunt trecatoare... de fapt, totul e trecator. Acestea nu O inteleg, nu observa inca cat rau Ii fac… cat rau isi fac daca Ii fac Ei rau, dar cand vor constientiza va fi prea tarziu, fapta e deja consumata.

Dar, sa revenim la ale noastre… Dupa cateva ore petrecute alaturi de Ea am capatat acea energie, acea pofta de viata pe care nu o aveam dupa ce m-am trezit. Pentru asta Ii multumesc.

Abia astept sa mai ies cu Ea. Deja imi lipseste. Da, ati ghicit… Iubita mea, Natura!

Intro

Salut! La inceput ar fi frumos daca m-as prezenta, cred:)) Sunt Cristi, un baiat inca la liceu in clasa a XI-a. Vreau sa va marturisesc ca sunt indragostit... Indragostit de rock. Il ascult acasa, pe strada, la scoala, peste tot:)) Imi place sa ies, sa stau, sa observ, sa fotografiez natura [curand veti vedea]. Imi place ploaia, apa in general. Imi plac mult animalele [prefer reptilele, dar tolerez si alte specii]. In timpul liber prefer un film bun [in ziua de azi, cam putine] sau o carte sau poate sa ies cu prietenii. Imi mai place sa gandesc pozitiv:)

Si pentru ca nimeni nu are numai parti care ii plac...

Ar trebui sa stiti si ce nu imi place. Inamicul meu numarul 1 : plictiseala! Nu prea tolerez aroganta, insistenta, intoleranta, incultura. Imi displac persoanele care vor sa para ceea ce nu sunt! Nu ador zilele caniculare doar daca sunt undeva in apa:)
Cam atat deocamdata, ma veti cunoaste pe parcurs.

Va multumesc pentru timpul acordat!