Noaptea e mult mai racoare
Frunza-ngalbenita moare
Cred c-aici e o eroare
Cand pe strada-i doar oroare.
Ziua se cam micsoreaza
Se mai vede cateo barza
Dar dupa ce se’nnopteaza
Totul doarme si viseaza.
Vara chiar e pe sfarsite
Vad doar cuiburi parasite
Florile sunt cam zdrobite
De picioare-afurisite.
Vin
Parca zboara si trecutul
Tuturor ne zboara gandul
La Toamna ce ia cuvantul.
As vrea in brate sa te tin
Sa nu-ti dau drumul, sa te sarut lin
‘Sa stam asa o vesnicie’
Daca tu vrei, asa sa fie!
Ce zici de clipele in care
Vin la tine cu lacrimi amare?
Tu le-ndulcesti si le supui
Stiind ca nu le-arat oricui.
Nu iti voi spune ‘Te iubesc!’
Nici cat de mult eu te doresc
Pe chipul meu stii sa citesti
Acestea, ca si pe povesti!
Ce-ai face de ne-am desparti?
Ce-as face de nu ai mai fi?
‘Nu vreau sa ma gandesc la asta.’
Bine. Discutie-ncheiata. Basta!
Asta se-ntampla totdeauna
Eu ma visez cu tine-ntr-una.
Eu iti vorbesc, tu mi te-ascunzi
Dar cateodata imi raspunzi.
Te uiti la mine, eu iti spun
Ca nu te merit, sunt nebun
Si vreau sa scap de asta-odata
Sa nu ramana nicio pata!
Jur! Nu mai stiu cine esti
Nu mai pot crede in povesti
S-o cred pe asta chiar as vrea
Dar tu-mi-arati tot altceva!
Nu vezi ca nu ne potrivim?
Stii, dupa libertate noi tanjim
Scenariul asta-i terminat
E ca un fluture scapat!
Pur si simplu-am pus punct
Vezi tu? mult mai bine sunt
Sunt implinit, bucuros, buimacit
Putin confuz dar fericit!
Vreau sa pleci, sa nu mai vii
Vreau sa trec si peste asta
Asta nu-i pentru o zi.
Terminam si cu-asta basta!
Oare-mi va fi dor de tine?
Nu cred ca voi incerca
Ar fi bine s-uiti de mine!
Sa pleci tu as prefera.
Dragostea s-a risipit
Oare-am sa te vad plangand?
As vrea sa fiu parasit…
As vrea sa ma scoti din gand.
Cred ca m-as simti mai bine
Fara tine-n viata mea
Relatia nu mai tine.
Vreau sa pleci, iubita mea.
Nu as vrea ca tu sa suferi
Dup-un muritor ca mine
Altul vei gasi prin nuferi
Sa aiba grija de tine!
Mai am cateva cuvinte:
Tarziu scrisoarea vei gasi-o
Pe noptiera! Te-am iubit cuminte
Acum uita-ma! Iti spun adio!
Asteptare…
Gara din Sinaia, o barza stand intr-un picior pe un stalp, un semafor palpaind, o bariera plictisita, un calator trecand, o lumina aprinsa, un deal pe care mi-l imaginam verde, o umbrela mare pe care era tatuat Golden Brau…
Tren…
Un alt tren trecand intr-o fractiune de secunda pe langa noi in directia opusa, un geamantan mare,negru, infricosator, baloti de paie pusi geometric sau in sir indian animand alte dealuri, o gura de apa inghitita cu sete, un cascat tarziu, o pagina rasfoita, un strigat singuratic, dintr-o data: Alba Iulia…
Noapte…
Un alt cascat, de data asta cu lacrimi de somn in ochi, un alt strigat insotit de un nume, un tip plimbandu-se prin vagon dintr-un capat in altul, o adiere de aer tare de munte, un suierat timid de tren, un capitol rasfoit, o melodie ascultata a mia oara…
Caldura…
Un compartiment gol, tacut, un altul plin, tacut de somn, o privire aruncata degeaba pe geam, intuneric total!, un telefon sunand aiurea, un neon adormit si…
Toti paream artisti in ceea ce faceam....
Acasa…
Senina ta privire
Surasul tau prea-bland
Trezeste-o amintire
Iarasi te am in gand.
Iar zboara gand departe
Spre tine, draga mea
Sa-l pui pe-asta de-oparte
Plin cu iubirea mea.
As vrea acum in brate
Sa te tin tare strans
Sa ne legam cu ate
Sa se termine plans.
Mi-atat de dot de tine
Mi-e dor sa te sarut
Nu e nimeni ca mine
Pana vii, sunt de lut.
Stau, ma plimb, nu stiu ce fac
Parc-ar trebui sa tac
Cu mine nu ma impac
Vreau sa stau langa un lac.
Vreau sa vad cum trec cocori
Tu parca traiesti dar mori
Vrei sa pleci, da, vrei sa zbori
Eu mai stau pana in zori.
Am in mana un caiet
Am in minte un secret
Vad un corp mai siluet
Luminat de un traznet.
Langa tine la mormant
Stau pitit ca bate vant
Un cantec de dor eu cant
Si te vad in alb vesmant.
Vreau sa pleci, da, sa dispari
Durerea cu tine s-o cari
Sa nu-ti vad in ochii mari
Tristete. Tre’ sa fim tari!
Sa te vad eu as mai vrea
Pe cealalta lume-a ta.
Acum vreau sa vad o stea
Sa stiu ca e a mea.
Sa stiu ca inca exist
Fara tine sa rezist
Nu mai vreau sa tot insist
Nu vreau sa raman tot trist.
Nu mai pot aici sa stau
Nici crucile motiv nu au
Ai furtunii nori picurau
Eu raman cu-n gand: vreau…
“Pe el sa-l ti de mana strans
Nu il lasa nicio secunda
Pulsu-i sa-l simti atat d-intens
Sarutul lui, uite, t-inunda.”
Asta ai vrea sa auzi din gura mea?
Nu cred ca e-o idee buna
Traiesti viata lui sau pe a ta?
Mai bine uita-te la Luna.
Vorbeste si tu cu ea, te poate ajuta
Eu asta am facut si a functionat
Iti poate da un sfat, te poate mangaia
Uita-te la mine, sunt reparat, vindecat!
Vad ca si tu esti ca si mine
In oricine vezi doar partea buna
Nu tot ce-ti spune este bine
Nu vezi? Adevaru-i e-o minciuna!
Zic ca ar trebui, daca tu vrei,
Sa ii spui sa nu mai insiste
Tu esti unul din acei blanzi miei
Iar asta e una din acele povesti triste.
Toti venim pe lumea asta la fel.
Goi, neputinciosi, nestiutori.
Niste ignoranti bipezi prea lenesi sa se uite in jur.
Am uitat senzatia de bucurie… sentimentul de iubire.
Ne prea grabim.
Atragem moartea, acceleram venirea ei.
Cum zicea cineva: ‘In intreaga viata pierdem ani de zile dar, in fata mortii mai cerem o clipa.’
Nu prea stim sa ne comportam cu noi insine. Nu stim sa ne comportam cu cei de langa noi fie necunoscuti, fie persoanele dragi noua.
Nu stim sa zambim.
Nu stim nimic.
Nu ne place unde suntem, vrem sa ne fi nascut altundeva.
Oare daca am putea sa ne alegem de la bun inceput parintii, familia, locul in care vrem sa ne nastem, tot… ar fi mai fine? Nu cred…
Daca am sti clipa in care plecam ‘dincolo’ am profita mai mult de viata? Ne-am bucura de fiecare clipa primita ca o binecuvantare?
Ne dam seama de valoarea unui om doar dupa ce il pierdem, la fel ca un obiect. Stim ca ne folosea, ne ajuta atat de mult numai dup ace s-a stricat.
Un vers dintr-o melodie suna asa: ‘ne nastem sanatosi dar incercand sa ne vindecam devenim bolnavi!’.
Toti venim pe lumea asta la fel… goi, neputinciosi, nu stim nimic refuzand sa carcetam, preferand sa ignoram!
Toti trecem dincolo la fel… goi, neputinciosi, nestiutori…
…si stateam in pat. Nu stiam ce sa fac, plictiseala se vedea in jurul meu de la trei poste departare. Mi-am luat
Cele doua icoane putin prafuite parca ma rugau sa nu ma mai uit atat de mult la ele. Acadeaua topita de pe noptiera era suparata pe mine.
Afara trafic mult, praf gri deschis si nori asteptand parca sa verse peste sat apa pe care o purtau in ei cu atata grija, dar au trecut pe langa lasand Soarele sa ne arda pielea.
Se spune ca e foarte greu sa stai sa te gandesti la nimic… mie-mi iese asta de multe ori fara sa vreau, uneori vreau sa ma gandesc la ceva si nu stiu la ce. Dupa ce am stat asa pret de cateva minute am inceput sa ma gandesc la ea, la prietena mea pe care am lasat-o acasa, la
In Bihor, Ghiorac mai exact, un sat cu strada principala serpuita in capatul careia e asezata casa bunicilor, obisnuiam sa aud doar linistea si corul broastelor de langa lacul din apropierea casei, dar acum, de cand drumul care leaga Ciumeghiu de Ghiorac a fost reparat, linistea se aude din ce in ce mai putin, din pacate.
Eram acasa cu vara’mea si, saturat de stat in pat degeaba am zis: Hai sa mergem la Cris,
Nu an stat pe ganduri, ne-am facut ‘bagajul’ si am mers spre locul de scaldat si…
