Tu mă vezi colorat, oare ?
Sunt doar alb-negru în culori bizare...
Poate mă vezi plângând, da’ râd,
Ţip, trec peste, înjur în gând.
Mai dau cu picioru , mai suflu vânt,
Mai sar peste, mai stau la rând,
Zâmbesc, închid ochii, mai uit,
Alerg, fur clipe, uşor mă uit,
Mă uit urât şi vă mai cert.
Apus sau răsărit ! Vă iert !
Tu mă vezi colorat, oare ?
Alb ? Negru ? Niciuna nu doare...
Aştept să am ceva de nimerit.
Ţinta-i în faţă, am ochit !
Foc! Şi ea zboară iar departe,
N-am rănit-o, n-am trimis-o la moarte…
Oricum nu era intenţia mea.
Voiam oricum, mai mult să stea,
Credeam că pentru mine-i stea,
Da’ iar m-am înşelat cu de’astea!
Tu mă vezi colorat, oare?
O fi din curcubeul Apă-Soare...
Poate pentru aşa ceva-s făcut.
Ce vas frumos eram… de lut
Încăpăţânat, dar ştiu s-ascult
Da ! Am şi armă, nu numai scut...
Tu mă vezi colorat, oare ?
Sunt doar acel gri care nu moare
Sau alb-negru în culori murdare…
3 comentarii:
fereastră pop d-aia :)))
Mulţumesc, Cristi.
Aşaaa, cum spuneam
Nu ştiu cum naiba se face că, de fiecare dată când am nevoie de o vorbă bună, ce un sfat, doar de o bătaie pe umăr sau o privire-nţelegătoare, postezi pe blog câte ceva pentru sufleţelul meu. Şi asta fără să-ţi spun ce am sau măcar să-ţi spun că am ceva.
Ştii bine că-mi plac versurile astea. Doar le-ai vazut şi la sts meu.
Bravo şi mersi
In sfarsit, nu? :)) pop-d'aia! :))
dap! nu ai pentru ce... eu multumesc :D
cre'că ar fi cazul să încetăm să ne mai certăm pe mulţumiri :))
Trimiteți un comentariu