Azi sunt

Azi sunt fericit că sunt! Cred că e cel mai simplu motiv pentru care putem fi fericiţi cu adevărat. Sunt fericit că pot să-mi salut un prieten, că pot sa-mi vizitez o prietenă, că pot savura cafeaua, pot să-i simt aroma cu toate simţurile! Sunt fericit că pot să mă uit spre cer şi să mă bucur de albastrul ăla pătat doar ce câte un nor rătăcit care-şi caută menirea. Sunt fericit că pot zâmbi fără gânduri străine care să-mi intre prin efracţie în minte şi să-mi fure amintiri plăcute şi clipe minunate petrecute alături de cine merită sufletul meu!

Acum câteva zile când am stat să observ cerul mi-am dat seama că seamănă cu viaţa. Într-o anumită perioadă e limpede ca oglinda unui lac, mai putin şi sufletul-ţi vrea să se ridice să se privească în oglinda cerului! Uneori e plin de nori care trec mult prea rapid peste şi pe lângă tine şi abia apuci să-i înţelegi, să-i observi, dar ce să mai şi interacţionezi cu ei?!

Prietenii i-am asemănat cu avioanele care lasă dâre în spatele lor, avioane care-şi lasă amprenta în viaţa noastră... unele mai lungi şi mai accentuate, altele scurte şi şterse. Unele au forme mai ciudate pe care le ţinem minte o lungă perioadă, altele sunt întrerupte, cu pauze cu meniri specifice şi înţelesuri profunde.

Cineva spunea că iubirea, prietenia, e combinaţie de foc cu vânt. Focul mic bătut de vânt sfârşeşte stins, iar focul mare bătut de vânt devine mai puternic şi frânturi din el sunt duse mai departe...

Azi sunt fericit că sunt! Poate dacă n-aş fi fost eu, n-aş fi fost fericit... dar, doar o altă viaţă poate afirma asta cu certitudine...