Despre ea...

Buclele-i râdeau în hohote în bătaia vântului, se ascundeau unele sub altele, alergau din când în când şi uneori se scurgeau pe umerii goi.
Sulfa spre cer şi modela norii, îşi căuta câte un model în zorii serii, cu privirea ruga pe stradă oamenii să-i răspundă la zâmbet…
Muşca cu poftă din amintiri, iar în urma ei presăra dorinţe neîmplinite, idealuri de neatins şi speranţe curate, uitate în rime murdare…
Îi plăcea să fie privită de jos, să meargă sfios, să vadă lumea cu susu-n jos, să întoarcă vorbele pe dos…
Cu obrajii pistruiaţi, cu ochi de cer de miază-zi, cu părul de toamnă târzie, cu piele de plajă de dimineaţă curată, cu imaginaţie de coală mâzgălită ingenios, cu vise uriaşe de schimbare, cu dinţii de zahăr zâmbind a raze dulci, stătea pe o bancă şchioapă şi aştepta viitorul să rămână în urmă pentru a intra şi ea în lume.

Ochii mari, zâmbet larg tare,
Timidă se uita la Soare,
Saluta lumea cu voce tare
Iar când se loveşte, n-o doare…
Şi se gândeşte: vine, oare?

Stă cuminte, cu cheia bătând în piept, aşteptând un lacăt, un cufăr sau o uşă potrivită…
Stă cu pixul în mână, cu foaia în braţe, cu gândul deasupra şi încearcă să-l imortalizeze în imagini uşor de citit. Gândul zboară, imaginea fuge şi ea rămâne liniştită, totuşi, cu un zâmbet de: mai pot aştepta o oră sau o viaţă într-un parc, pe o bancă… o bancă uşoară, plină cu amintiri grele, cu suflete uitate-n stele, cu iele în poieniţa dinaintea ei, noaptea, sub clar de lună…