luni, 27 decembrie 2010

Minute cu Prieteni. Ore cu necunoscuţi

Incipit
E seară... afară ninge totuşi... de Crăciun.
Noi stăm într-o încăpere pe o canapea de piele cu perne semiportocalii şi râdem. De obicei când ne adunăm noi patru, râdem. Din orice. De orice. Pentru orice. De noi.
Ne simţim bine... (eu, cel puţin).
[aviz amatorilor: Oana (var'mea), Zoli şi Mişu]

Cuprins
Muzica ne penetra timpanele, vedeam sunetele cum se lovesc si vibrează printre noi. Cum ne făcea să ne mişcăm uşor. Cum băteam subtil ritmul...
Simţeam detaşarea dintr-o parte şi tensiunea din cealaltă.
...şi timpul trece rapid cu unele persoane, din păcate...

Deznodământ
Mă uitam la masa alăturata şi vedeam două sticle de bere goale şi o scrumieră murdară, aproape în ton cu sărbătoarea (era în roşu şi alb). Pe perete vedeam o oglindă tăiată, despicată, crăpată în două părţi aproape egale, una reflectând trecutul iar cealaltă viitorul. Şi prezentul era acolo prin acea crăpătură. Acea portiţă de scăpare din monoton, din plictisitor, din rutina zinnică. Era singura parte a fiinţei care nu reflecta. Era partea aceea care nu are timp să gândească, să se gândească... era locul unde ar fi trebuit să fie un diamant cu o mie de faţete care să reflecte fiecare câte o parte din viaţa noastră, în locul unui zid de piatră.
Pe fiecare cărămidă din pereţii încăperii era tipărită câte o amintire, o trăire, un sentiment. Dacă ştiai să le asculţi pe fiecare în parte şi nu pe toate deodată, înţelegeai ce îţi şoptesc. Ce încearcă să te avertizeze.

Am învăţat că poţi glumi doar cu prietenii, doar între prieteni. Ei te înţeleg şi te acceptă cu plusurile şi minusurile tale.
Am învăţat că, din când în când, trebuie doar să ascult. Să ascult şi atât!

Un comentariu:

Anonim spunea...

Da....8->
cam trebuie sa mai si asculti.... si atat!
voi sunteti o parte din viata mea>:D<

oricat m-as stradui tot nu pot sa nu rad cu voi, de voi, de noi, de orice....

Oana(var-ta)