vineri, 5 iunie 2009

A trecut...

Eram doar noi doi… ne plimbam… vorbeam…. Radeam… ma jucam prin parul tau lung, fin, plin de diamante, plin de….

A inceput sa ploua… am inceput sa ne udam, am inceput sa ne purificam, am inceput sa ne sarutam…

Nu a durat mult dar, pentru mine parca a fost o vesnicie.

…s-a oprit…

Doi nori s-au desparit… un el, o ea… el la stanga, ea la dreapta… au plecat. Soarele, intre ei, a incercat sa ii reuneasca dar s-au certat atat de rau incat si-au trimis fulgere unul altuia…

El, Soarele, parca stia ca asa se va intampla, a mai vazut asta inainte, stia ca nu se vor mai revedea vreodata, parea sa nu-i pese… a inceput sa ne incalzeasca.

O tineam in brate, ii simteam pielea uda pe trupu-mi gol… ma gandeam la noi, maine

Stateam nelinistit, cu sentimentul ca o voi pierde candva si am strans-o mai tare in brate.

A sosit clipa cand a trebuit sa mergem acasa… am mers ca cei doi nori, unul la stanga, unul la dreapta, nestiind ca in urmatoarea zi istoria norilor se va implini…

I-am dat intalnire tot langa batranul nuc, pe banca cu doua scanduri lipsa, banca noastra plina de amintiri…

Nu a aparut…

Mi-a fost luata, dar stiam ca nu trebuie sa fiu trist, deprimat…

Ma bucur ca am profitat de ea cat am avut-o…

…da, de ea, de copilaria mea!

Un comentariu:

nimicuri.bucurii.dureri spunea...

ce dragut ai scris, de fiecare data citesc postarea asta cand intru pe blogul tau :)