Eram doar noi doi… ne plimbam… vorbeam…. Radeam… ma jucam prin parul tau lung, fin, plin de diamante, plin de….
A inceput sa ploua… am inceput sa ne udam, am inceput sa ne purificam, am inceput sa ne sarutam…
Nu a durat mult dar, pentru mine parca a fost o vesnicie.
…s-a oprit…
Doi nori s-au desparit… un el, o ea… el la stanga, ea la dreapta… au plecat. Soarele, intre ei, a incercat sa ii reuneasca dar s-au certat atat de rau incat si-au trimis fulgere unul altuia…
El, Soarele, parca stia ca asa se va intampla, a mai vazut asta inainte, stia ca nu se vor mai revedea vreodata, parea sa nu-i pese… a inceput sa ne incalzeasca.
O tineam in brate, ii simteam pielea uda pe trupu-mi gol… ma gandeam la noi,
Stateam nelinistit, cu sentimentul ca o voi pierde candva si am strans-o mai tare in brate.
A sosit clipa cand a trebuit sa mergem acasa… am mers ca cei doi nori, unul la stanga, unul la dreapta, nestiind ca in urmatoarea zi istoria norilor se va implini…
I-am dat intalnire tot langa batranul nuc, pe banca cu doua scanduri lipsa, banca noastra plina de amintiri…
Nu a aparut…
Mi-a fost luata, dar stiam ca nu trebuie sa fiu trist, deprimat…
Ma bucur ca am profitat de ea cat am avut-o…
…da, de ea, de copilaria mea!
Un comentariu:
ce dragut ai scris, de fiecare data citesc postarea asta cand intru pe blogul tau :)
Trimiteți un comentariu