Inutilităţi cotidiene

Ce sunt regretele? 

Îmi amintesc de unul din cursurile de la facultate unde ni se spunea că omul, cu cât are mai multe ţeluri în viaţă, cu atât este mai nefericit. Dat fiind faptul că fără încrederea în forţele proprii, mijloacele şi uneltele potrivite, dar şi fără perseverenţă şi adaptabilitate nu ne putem atinge scopurile, dăm greş, eşuăm. La un momentdat ne vom gândi că ne-am petrecut atâtea minute, ore, zile poate chiar ani alergând după sau pentru un ţel pe care nu l-am atins, devenim frustraţi nu neaparat din această cauză, ci mai degrabă pentru toate celelalte scopuri pe care nu le-am urmărit îndeaproape. Frustrarea nu vine din eşec, ci din nesiguranţă sau din ignorarea celorlalte posibile scopuri. Atunci când mergem din punctul A până în B pe unul din cele 5 drumuri posibile şi întâmpinăm un obstacol care ne face să pierdem acea zi fără să fi făcut ceva productiv, ne gândim că era mai bine să fi urmat un alt drum din celelalte 4... şi aşa apare frustrarea. Frustrarea dă naştere regretelor.

Tuturor ni se întâmplă să ne gândim la „cum ar fi fost dacă...” , „dar dacă...” , „dacă aş fi făcut altfel...”, „dacă eram dincolo...” etc. „Dacă” şi „poate” sunt roadele regretelor.  Totul depinde de ce parte suntem când privim trecutul. 

 

Dacă nu îţi place ce vezi când priveşti înapoi în viaţa ta, măcar învaţă ceva din ce vezi. 

Învaţă şi din bune, învaţă şi din rele. Regretele te ţin în trecut şi pun un văl peste viitor. Prezentul nu există decât ca loc din care să priveşti în spate. Păcat...

Oare merită să-ţi pară rău după un prieten pe care l-ai pierdut? După o vacanţă sau un concediu că s-a terminat? După o iubire de-o vară? După vreo faptă pe care ai făcut-o cândva în trecutul tău mai mult sau mai puţin îndepărtat? După vreo gaşcă cu care îţi petreceai nopţile, îţi făceai beţiile, îţi înecai amarul, îţi creai primele vicii sau îţi întăreai primele virtuţi? Merită să-ţi pară rău pentru răul pe care l-ai provocat cu sau fără ştiinţă? Pentru binele pe care l-ai aşteptat în schimbul unor fapte bune? Sau chiar pentru banii împrumutaţi unor oameni nerecunoscători sau chiar uituci?

Data viitoare când vei începe să regreţi un lucru, opreşte-te şi gândeşte care e partea luminoasă din toată treaba aia. Cum te-a făcut acel lucru să te schimbi. Cum ai reacţionat atunci! Învaţă să te gestionezi înspre binele tău! Încearcă! 

Greşelile nu sunt făcute pentru a-ţi părea rău, ci pentru a învăţa din ele! Comportă-te ca atare!

45 de zile

Din clasa a V-a până am terminat facultatea am făcut naveta cu autobusul cam 7 km. Dacă calculez, în aceşti 11 ani am mers cel putin o dată pe zi, dus-întors , de luni până vineri, iar un drum dura în medie 15 minute. Adunând tot ar ieşi în jur de 66.000 de minute, adică peste 45 de zile doar de mers cu autobusul. Tot acest timp l-am petrecut în diferite feluri. Uneori vorbeam cu prieteni, alteori citeam, în unele zile preferam să privesc pe geamul murder lumea imperfect de afară şi să observ cum imperfecţiunile se potriveau cu mizeria şi unindu-se, uneori dădeau perfecţiunea de care aveam nevoie, care mă inspira să scriu. Unele din postările de pe acest blog au fost create în unul din acele 66.000 de minute petrecute călătorind. Pe toată durata călătoriei mele de 45 de zile, fiecare 15 minute erau unice. În fiecare tură îmi sărea atenţia asupra a altceva. Mi se scurgea privirea pe altă clădire decât în celelalte 15 minute. De fiecare dată oamenii se poziţionau diferit, strategic în autobus. Amintindu-mi acum de tot, parcă am dus o viaţă călătorind cu autobusul o singură călătorie. Uneori plictisitor, alteori palpitant, intens, mirositor, cald, amuzant, lung, frig sau scurt, fiecare 15 minute au povestea lor. Fiecare cursă merită o carte. Fiecare om contibuie cu povestea lui în microcosmosul autobusului.

O singură dilemă mă îmi cuprinde gândurile de fiecare dată când călătorescu cu autobusul (şi nu numai, dar acesta mi e cel mai apropiat, şi intim aş putea spune, exemplu pe care-l am la îndemână).

De ce unii oameni stau singuri pe o bancheta de 2 locuri iar alţii aleg să stea în picioare, atâta timp cât există locuri libere?

M-am tot gândit. Care poate fi motivul? Să fie introversia? O oarecare frică de oameni? Să fie vorba de spaţiul personal invadat de străini? Sau poate teama de a începe o conversaţie, de a nu-şi dezvălui din greşeală secretele sau planurile?  O fi gândul că poate îl deranjează pe cel lângă care se pune? Preferă o oarecare singurătate creată stand  în picioare, relativ departe de ceilalţi oameni, dat fiind faptul că poate vine de la muncă, unde are de a face cu destui? Poate îi e ruşine de ceva, de cineva  sau cu ceva?

Într-o vreme eram şi eu aşa, până mi-am dat seama că oameni suntem toţi. Probleme avem toţi. Ruşini avem toţi. Rămâne doar să înfruntăm tot, să nu judecăm şi să încercăm să ieşim din zona de confort!

Făuritori de destine

În sfârşit mi-am dat frâu liber creativităţii şi mi-am permis să dezvolt o idee. E pentru a treia oară când creez ceva de când lucrez într-o fabrică. Rutina mi-a rupt aripile şi mi-a zdrobit creativitatea într-un hal din care mă bucur că am mai scăpat!

Recent mă gândeam la ce fac cu viaţa mea. Care-mi sunt oportunităţile, alegerile, căile şi dorinţele de viitor.

 Închipuie-ţi că eşti într-o încăpere frumos mobilată, decentă, cu tot ce ai nevoie, în pereţii căreia sunt sute, poate mii de uşi încuiate.  Camera este zona ta de confort din care e relativ greu să ieşi. Uşile sunt oportunităţile tale de dezvoltare; una rustică, alta de sticlă, alta cu senzori... au diferite feluri de yale, au diferite texturi, culori şi forme.

Tu, ca persoană, poţi alege mediocritatea zonei tale de confort şi poţi trăi între cei patru pereţi împreună cu miile de uşi încuiate, de exemplu, lucrând într-o fabrică unde ori nu ai, ori nu vrei să alegi metodele pe care le aplică eu,  sau, pre-gândind problema, crezi că nu te poţi integra în mediul în care apar posturile vacante. . . sau poţi alege altceva.

Poţi alege să făureşti una, două sau zece chei pentru uşile din camera ta, pentru e „scăpa” din confortul care nu te lasă să evoluezi pe niciun plan. Ajungând aici, poţi  folosi materiale şi unelte pe care le găseşti singur sau poţi împrumuta, cere ajutor, cere îndrumare sau orice din ce crezi că te-ar face să făureşti cheia potrvită pentru uşa pe care vrei să o deschizi. Aminteşte-ţi că orice persoană care intră în viaţa ta are scopul ei, aşa cum şi tu când intri in vieţile unora, ai scopul tău.

Unii oameni se folosesc de alţii ca de nişte unelte pe care atunci când şi-au terminat de construit cheia, îi aruncă în debaraua trecutului fără a îi mai băga în seamă, fără a-i mai şterge de praf, din când în când cu un „Salut! Cum îţi mai merge?”.  Ei sunt genul de oameni care trec peste covoare de păcate şi nu îşi dau seama că sunt murdari pe pantofi!

Aşa că...

Învaţă din orice! Greşeşte! Repară! Cere-ţi iertare! Fii recunoscător! Ajută! Încearcă! Reuşeşte!