duminică, 22 septembrie 2013

Ca nodurile pe o sfoară



Era vară. Era acum 6 ani. Eram unul mai copil ca altul. 11 respectiv 16. (5 ani diferenţă; îmi părea mult).
Încă de la început mi-ai părut frumoasă. De atunci m-ai atras cu zâmbetul tău, cu farmecul tău, cu maturitatea ta. Îmi plăcea să te ascult cum îmi povesteţti despre tot şi despre toate.  O să ţin minte tot timpul  acea noapte în care am ieşit pe afară cu tine, era frig şi eram în maieu... şi am ajuns la 6 dimineaţa acasă. Vorbeam pe mess (că era la modă pe vremea noastră) pe la 2 noaptea şi dintr-o dată ţi-am propus să ieşi cu mine pe afară şi, surprinzător, ai acceptat. 

Un alt capitol de care îmi aduc aminte de la începuturile noastre e acea pseudo-relaţie de 4 zile când, de fapt, eu eram în altă relaţie (care suferea de o pauză în  exact săptămâna cu acele 4 zile). Momente placute, savurate până la ultima picătură. Stoarse de tot farmecul şi frumosul, de toată melodia şi savoarea. Zâmbesc.
A urmat o perioadă în care eram doar amici (ehhh, nu există aşa ceva între 2 persoane de sex diferit, vorba ta). 

Apoi, o altă perioadă în cAare simţeam că îţi place de mine, dar eu nu te-am vrut pentru că nu erai (ce se poate numi în ziua de azi) o piţipoancă. Probabil din cauza vârstei.... da. Hai să dăm vina pe vârstă.  În fine, după ce relaţia s-a cam răcit şi timpul a pus câteva straturi de uitare peste noi, am aflat că ai iubit... şi că îl cunosc.  Atunci, s-a răcit de tot.  A urmat o altă perioadă destul de lungă de ne-vorbit deloc în care, aparent, amândoi ne-am maturizat pe căi diferite. 

Următoarea noastră intersectare a fost în noaptea dintre 2011 şi 2012. Atunci când, după 12 fiind, am vrut sa te sărut. Şi am şi reuşit, vorba ta. Şi acum mă ântreb, oare dacă nu eai peste drum de mine de Revelu ăla, eram acum împreună? Dar bine că ai fost. Aia contează. Revenind, de atunci am reânodat relaţia. Îmi plăcea că aveam cu cine să ies. Cu cine să vorbesc despre de toate. Cu cine să merg pe unde voiam să merg...  ţin minte şi acum zilele în care mergeam la O. Să jucăm Remy. Apropo, de atunci ai început să-mi placi tot mai mult. Nu ştiu de ce îmi era frică să-ţi spun sau să recunosc că te plac. În fine... Totul bine şi frumos, prieteni, prieteni... până de 1 Mai când nu ai putut veni cu mine cu cortul şi ai mers cu altii şi atunci, acolo, aparent, ţi-ai găsit iubit. Aiurea. Da. Aşa m-am simţit. Aiurea. Atunci iar a urmat o perioadă destul de scurtă de timp când te evitam. Nu îmi plăcea că eşti cu el. Oricum, am preconizat finalul precoce, dar te-am lăsat să dai tu piept cu realiatea. 

După perioada asta am mai făcut un nod pe firul prieteniei noastre reîncepând să vorbim şi să ieşim iar. Ţin minte că prin August am fost la Timişoara la festivalul de operă în aer liber, am mîncat Tasty de la Planet Food, ne-am luat şi la pachet să-l mâncăm în gară, am făcut şi poze... şi apropo de poze, când le-a văzut mami mi-a spus: ai grijă ce faci cu ea că ţine la tine. Nu o fă să sufere. (şi sper că nici nu s-a întâmplat).
A tot continuat aşa până în Octombrie când, într-o ieşire de vineri am împărţit un covrig în Ahmad, la un ceai, ca mai apoi să împărţim un sărut în Flex.  Şi de atunci am început să mă îndrăgostesc de tine pe zi ce trecea. Am început să descopăr bucăţi din ce în ce mai interesante, mai intrigante, mai palpitante din tine.  În astea 11 luni nu am stat mai mult de 3 zile fără să ne vedem, exceptând momentele în care erai plecată dincolo.
Îmi place că am fost în multe locuri împreună. Îmi place că ai făcut un compromis venind cu mine la ştrand. Îmi place că te fac să mai mănânci câte un fruct. Îmi place că te fac să râzi. Îmi plac certurile alea minore, de 3 minute. Îmi place cum mă întrebi : „Ce-i?” şi apoi zâmbeşti de fiecare dată când te sorb din priviri. Îmi place când te superi pe mine din orice prostie şi îţi trece într-o clipire. Îmi place că, la orice eveniment care se întâmplă în viaţa ta, eu sunt prima persoană pe care o suni să-i spui. Îmi place... da. Îmi place.
Nodurile frumoase de pe sfoara noastră au dus la un ghem plin de amintiri plăcute şi pentru asta îţi Mulţumesc!

 P.S.: I love you...

Un comentariu:

Andrèe ^^ spunea...

chiar o zis asta maicata ? :D
te iubesc, bai! sa sti asta :*