Amintiri neamintite

Eram pe drum. Stelele parcă străluceau mai puternic azi. Pâlpâiau a nerăbdare. Cerul, de un bleumarin mânjit cu amintirile Lunii stătea deasupra-mi, aşteptând parcă să mă atingă.

Păcat. Dacă o făcea, puteam zbura. Se pare că nu merit. Nu, cel puţin încă...

Timp... întrebi de timp ? ‘Timp este’, îţi răspund grăbit. Tu iei cana roşie de pe masă şi sorbi uşor speranţa amăruie ce îţi albeşte nopţile, îţi pictează foile cu litere. Te privesc, zâmbesc relaxat şi închid ochii...

Soare, nisip, apă, umbreluţe pline de pete de amintiri, murdărite de greşeli copilăreşti fac umbră unor pături pe care stau ei... Cei ce te privesc şi te simt, te sorb din priviri. Te mângâie cu genele de pe umeri-ţi goi până pe tălpile afundate în nisipul fierbinte....

Retina îmi e îmbibată de tine. Mintea-mi reface a N-a oară filmul siropos care ne animă viitoarea întâlnire.... Prima dintre ele. De multe ori ne vom mai vedea, promit... Poate nu faţă în faţă, dar în vise sigur...

Cărarea îmi era însemnată. Ştiam încotro mă îndrept. Ştiam că.... Ştiam că la capătul firului erai tu, legată frumos cu nod dublu şi fundiţă. Parcă te şi văd. Micuţă, timidă, cu o rochiţă albastră cu dungi fine de nuanţe deschise, cu săndăluţe albe şi o brăţară de perle. Mă îndrept spre tine şi întreb : ‘Domnişoară, domnişoară, pe cine aştepţi ?’

‘Pe cine trebuie, iubite... Pe cine trebuie.’

Ce pot spune e ...