Noi şi ei

Am urcat treaptă cu treaptă
Ca să ajung pân-aici,
Dar treptele sunt cam mici.
Am făcut faptă cu faptă.

Am ajuns puţin mai sus,
Crede-mă! Nu e uşor...
De unele lucruri ţi-e dor,
Dar nu mai stai cum eşti pus!

Ei vor să te controleze.
Nu-i lăsa că n-au dreptate
Tu, mai bine urci departe
Să nu te manipuleze.

Ei sunt mulţi şi iuţi la minte
Noi – puţini dar cu credinţă,
Noi – puţini, plini de voinţă
Ei nu ştiu de lucruri sfinte.

Martor : Eu

Am rămas şocat... Eu - martor ocular. Dar am o problemă: nu ştiu ce sa raspund daca mă vor întreba ce am vazut... Oare o fi vreo sinucidere premeditată, un banal accident sau o crimă bine pusă la punct?

Azi mergeam liniştit pe stradă şi, dintr-o dată ninge. Nu îi dau prea mare importanţă deoarece aveam alte probleme care îmi îngreunau sufletul, dar, un anumit fulg alunecă uşor înaintea ochilor mei care l-au remarcat. Viteza lui era relativ mică, dar creştea centimetru cu centimetru pe măsură ce se apropia de pamânt. Era puţin mai mare decât ceilalţi semeni ai lui şi avea o formă ciudată, altfel, uşor asimetrică. Poate din acea cauză mi-am aţintit privirea asupra lui din momentul în care mi-a aparut în faţa ochilor... eram la fel... la fel de altfel, la fel de ciudaţi. Poate asta m-a determinat să îi scriu pseudobiografia ultimelor secunde de viaţă. Mă regăseam în el, cred că se regasea în mine dacă ar fi avut ocazia să mă cunoască...

În momentul în care s-a izbit de pământ, albul, ciudatul, fragilul său corp s-a decscompus în 4 părţi (vizibile mie şi, poate, alte zeci, sute, mii de părţi invizibile), împrăştiindu-se pe un centimetru pătrat de pământ umed, călcat. Îmi pare rău că nu am avut ocazia să îl întreb dacă a vrut să fie aşa, dacă acesta îi era destinul, scopul, dacă era curios să vadă ce se află dincolo...

Din această experienţă am învăţat că toţi ar trebui să ne trăim viaţa, cu bune, cu rele... să îi iertăm pe toţi cei care credem că au greşit înaintea noastră, să ne cerem iertare tuturor, indiferent dacă le-am greşit sau nu, pentru că noi, poate, nu ne dăm seama de fiecare dată dacă şi cu ce greşim. Nu în ultimul rând ar trebui să mulţumim pentru tot ce primim fie o bucurie, un dar, un sfat, fie o veste proastă, o boală, o suferinţă.

“Trăieşte ca şi cum ai muri mâine. Învaţă ca şi cum ai trăi veşnic.” - Mahatma Gandhi

Dar sau povară? (partea II)

“Timpul este moneda vieţii tale. Este singura monedă pe care o ai şi numai tu poţi hotărî cum o vei cheltui. Fii atent ca nu cumva să-i laşi pe alţii s-o cheltuie pentru tine.” – Carl Sandburg

“Timpul este dirijor în orchestra universului.” – Valeria Mahok

“Timpul este un lup devorator.” – Nichita Stănescu

“Timpul există pentru ca lucrurile să nu se întâmple în acelaşi timp” - Albert Einstein

“Pierzi în viaţă ani, şi la moarte cerşeşti o clipă.” – Nicolae Iorga

Datorită timpului, “mai târziu” poate deveni “prea târziu”!

Lovinescu spunea că timpul se schimbă si trebuie şi noi să ne schimbăm cu dânsul.

Timpul e, din păcate, ireversibil şi de aceea trebuie să profităm de fiecare clipă primită, câştigată. Nu trebuie să risipim nicio picătură din acest izvor nesecat. Trebuie să îl privim, primim ca pe un dar.

Timpul ne schimbă, ne modelează, aşa că trebuie să ne gândim bine cum, în ce fel şi, mai ales, cu cine ni-l petrecem.

Poate fi considerat şi o iluzie deoarece fiecare avem senzaţia de timp. În momentele de aşteptare, în cele dificile, în moemntele de frică, panică, supărare avem senzaţia că timpul trece extrem de greu, de încet, iar în momentele placute, frumoase, orele se transformă în minute.

Timpul poate fi considerat zestrea primită la începutul vieţii, cadoul suprem... timpul înseamnă viaţă!

Dar sau povară? (partea I)

Toţi încercăm să dăm o definiţie noţiunii de TIMP. Unii îl văd ca pe o povară, alţii ca pe un dar, dar iată cum îl văd eu:

Timpul este intangibil. Încearcă să îl atingi şi ai să vezi că e inposibil.

Timpul este perpetuu. Încearcă să îl opreşti şi ai să oboseşti încercând!

Timpul este preţios. Încearcă să îl cumperi şi ai să vezi că nici toate bogăţiile din lume nu îţi vor fi de ajuns!

Timpul este darnic. Este cel mai preţios dar pe care îl poţi oferi celui de lângă tine.

Fără timp nu existăm. Timpul nu există fără noi. Suntem singurele fiinţe care măsoară timpul, care încearcă să îi dea definiţii ştiinţifice, care se plâng de lipsă de timp!

Timpul nu ar trebui măsurat în secunde ci în înţelepciune!

Se spune că timpul este, ca noaptea, un sfetnic bun. Orice problemă, neînţelegere, nelămurire poate fi rezolvată de timp!

Ne plângem că nu avem timp, că suntem presaţi de timp etc. dar singurul moment în care putem afirma aceste lucruri este momentul morţii. Nimic altceva nu poate interveni în acţiunile noastre care pot fi realizate cu atâta uşrinţă, linişte, relaxare.

Timpul este ucigaşul perfect. Omoară tot, omoară toate sentimentele. Omoară ura, omoară iubirea... nimic nu mai rămâne.

Timpul şterge amintiri, uneori ne face să uităm cine am fost, îi poate face pe alţii să uite că am fost.

Timpul schimbă chipuri, fiind singurul care ştie orice viaţă pe de rost, deoarece nimeni nu trece prin viaţa asta fără să lase o amprentă cât de mică datorită simplului fapt că a existat!

Timpul are toate răspunsurile.

[va urma]