Animus

Bate vant, furtuna mare,

Afara e cam racoare

Toamna’nvie, vara moare

De mult n-am mai vazut Soare.

Copacii se-ndoaie tare

Balta mica-i acum mare

Vantul bate si mai tare

Nebunie si oroare…

Mi-e frica sa nu doboare

Asa, doar din intamplare,

Vreun copac batran, sa-l care

Departe…peste hotare.

Cu mainile-n buzunare

Trist ma plimb pe trotuare

Si-mi iese-n intampinare

O fata precum o floare.

Cu ghiozdanul in spinare

Frumusica tare pare

Cu priviri patrunzatoare

Si cu buze-ntrebatoare.

Dar dispare brusc din zare

N-o mai vad si rau imi pare

Floarea n-avea-asemanare

Era vreo fantoma, oare?

Inceput de noapte

Sfera galbena, rotunda e acum portocalie

Mai are putin de tot si devine sangerie.

Langa ea-i un norisor ca un melc in cochilie

Eu, usor ma uit la ea, scufundat in reverie.

Vantul bate, lupii urla, oamenii se-nchid in casa

Devenita sangerie, sfera tot mai jos se lasa

Sta cam singura-ntre stele, de ea nimanui nu-i pasa

Doar eu, solitar romantic, o chem la mine acasa.

Dar nu vine, sta-n vazduh si suava ma priveste

O privesc-napoi timid… cu blandete imi zambeste

Din miscari si tresaltari, nonverbal imi povesteste

Viata lunga, palpitanta pe care ea o traieste.