duminică, 28 iunie 2009

Adevarata criza...

Oare ar trebui sa scriu si eu despre subiectul cel mai comun, cel mai discutat? Da. Criza economica.

Am observat ca toti vorbesc despre aceasta criza mondiala… Am vazut ca multi sunt distrusi in adevaratul sens al cuvantului deoarece au fost ‘atinsi’ de flagelul crizei. Toti zic ca nu mai au bani, nu mai stiu cum sa faca bani, de unde sa ii scoata.


Adevarul e ca, in ziua de azi toti avem nevoie de bani dar, nu ar mai trebui sa ii tratam ca pe un scop final, acestia ar trebui sa ramana doar un mijloc prin care sa putem ajunge la ceea ce ar trebui sa dorim cu adevarat, la ceea ce avem nevoie cu adevarat. Cred ca aceasta criza economica are un scop pe planul ezoteric, spiritual, nu pe cel fizic, material deoarece stim ca dup ace trecem dincolo nu vom lua vila, cele 4 masini sau milioanele de euro cu noi. Nun e ajuta la nimic. Parerea mea este ca aceasta criza este benefica omenirii deoarece ar trebui sa ne faca sa vedem ca nu avem nevoie de doua gramezi de bani sub saltea pentu a putea fi fericiti. Ar trebui sa nu ne preocupe atat de mult material in sine, sa nu ne mai atasam atat de mult de unele lucruri care si asa nu ne prea ajuta din punct de vedere spiritual.


Cu cat tine mai mult aceasta criza, cu atat mai mult omenirea se va trezi, lasand la o parte tot ceea ce nu ii foloseste cu adevarat, luand in seama lucrurile marunte care fac pe oricine, daca nu sa iubeasca mai mult, sa zambeasca macar!

sâmbătă, 6 iunie 2009

Poate...

Tineam in mana o carte

Singur ma gandeam la moarte

Nesimtit, timpu-l furam

Pe mine ma pacaleam.


Stele din camera, toate

Toate-s galbene si poate

Daca nu mi le pictam

Mai singur eu ma simteam.


O privire-am aruncat

Pe geamul putin curat

Inorat era afara

Soare-asteaptam sa rasara.


Dar era putin probabil

Caci era cam incapabil

Nori de fum si praf erau

Sa se vada, nu-l lasau!


Asa ca m-am pus in pat

De-o parte carte-am lasat

Am zis ca ma voi trezi

Poate, doar a doua zi…

vineri, 5 iunie 2009

A trecut...

Eram doar noi doi… ne plimbam… vorbeam…. Radeam… ma jucam prin parul tau lung, fin, plin de diamante, plin de….

A inceput sa ploua… am inceput sa ne udam, am inceput sa ne purificam, am inceput sa ne sarutam…

Nu a durat mult dar, pentru mine parca a fost o vesnicie.

…s-a oprit…

Doi nori s-au desparit… un el, o ea… el la stanga, ea la dreapta… au plecat. Soarele, intre ei, a incercat sa ii reuneasca dar s-au certat atat de rau incat si-au trimis fulgere unul altuia…

El, Soarele, parca stia ca asa se va intampla, a mai vazut asta inainte, stia ca nu se vor mai revedea vreodata, parea sa nu-i pese… a inceput sa ne incalzeasca.

O tineam in brate, ii simteam pielea uda pe trupu-mi gol… ma gandeam la noi, maine

Stateam nelinistit, cu sentimentul ca o voi pierde candva si am strans-o mai tare in brate.

A sosit clipa cand a trebuit sa mergem acasa… am mers ca cei doi nori, unul la stanga, unul la dreapta, nestiind ca in urmatoarea zi istoria norilor se va implini…

I-am dat intalnire tot langa batranul nuc, pe banca cu doua scanduri lipsa, banca noastra plina de amintiri…

Nu a aparut…

Mi-a fost luata, dar stiam ca nu trebuie sa fiu trist, deprimat…

Ma bucur ca am profitat de ea cat am avut-o…

…da, de ea, de copilaria mea!