Era vară. Era
acum 6 ani. Eram unul mai copil ca altul. 11 respectiv 16. (5 ani diferenţă;
îmi părea mult).
Încă de la
început mi-ai părut frumoasă. De atunci m-ai atras cu zâmbetul tău, cu farmecul
tău, cu maturitatea ta. Îmi plăcea să te ascult cum îmi povesteţti despre tot
şi despre toate. O să ţin minte tot
timpul acea noapte în care am ieşit pe
afară cu tine, era frig şi eram în maieu... şi am ajuns la 6 dimineaţa acasă.
Vorbeam pe mess (că era la modă pe vremea noastră) pe la 2 noaptea şi dintr-o
dată ţi-am propus să ieşi cu mine pe afară şi, surprinzător, ai acceptat.
Un alt capitol de
care îmi aduc aminte de la începuturile noastre e acea pseudo-relaţie de 4 zile
când, de fapt, eu eram în altă relaţie (care suferea de o pauză în exact săptămâna cu acele 4 zile). Momente
placute, savurate până la ultima picătură. Stoarse de tot farmecul şi frumosul,
de toată melodia şi savoarea. Zâmbesc.
A urmat o
perioadă în care eram doar amici (ehhh, nu există aşa ceva între 2 persoane de
sex diferit, vorba ta).
Apoi, o altă
perioadă în cAare simţeam că îţi place de mine, dar eu nu te-am vrut pentru că
nu erai (ce se poate numi în ziua de azi) o piţipoancă. Probabil din cauza
vârstei.... da. Hai să dăm vina pe vârstă.
În fine, după ce relaţia s-a cam răcit şi timpul a pus câteva straturi
de uitare peste noi, am aflat că ai iubit... şi că îl cunosc. Atunci, s-a răcit de tot. A urmat o altă perioadă destul de lungă de
ne-vorbit deloc în care, aparent, amândoi ne-am maturizat pe căi diferite.
Următoarea
noastră intersectare a fost în noaptea dintre 2011 şi 2012. Atunci când, după
12 fiind, am vrut sa te sărut. Şi am şi reuşit, vorba ta. Şi acum mă ântreb,
oare dacă nu eai peste drum de mine de Revelu ăla, eram acum împreună? Dar bine
că ai fost. Aia contează. Revenind, de atunci am reânodat relaţia. Îmi plăcea
că aveam cu cine să ies. Cu cine să vorbesc despre de toate. Cu cine să merg pe
unde voiam să merg... ţin minte şi acum
zilele în care mergeam la O. Să jucăm Remy. Apropo, de atunci ai început să-mi
placi tot mai mult. Nu ştiu de ce îmi era frică să-ţi spun sau să recunosc că
te plac. În fine... Totul bine şi frumos, prieteni, prieteni... până de 1 Mai
când nu ai putut veni cu mine cu cortul şi ai mers cu altii şi atunci, acolo,
aparent, ţi-ai găsit iubit. Aiurea. Da. Aşa m-am simţit. Aiurea. Atunci iar a
urmat o perioadă destul de scurtă de timp când te evitam. Nu îmi plăcea că eşti
cu el. Oricum, am preconizat finalul precoce, dar te-am lăsat să dai tu piept
cu realiatea.
După perioada
asta am mai făcut un nod pe firul prieteniei noastre reîncepând să vorbim şi să
ieşim iar. Ţin minte că prin August am fost la Timişoara la festivalul de operă
în aer liber, am mîncat Tasty de la Planet Food, ne-am luat şi la pachet să-l
mâncăm în gară, am făcut şi poze... şi apropo de poze, când le-a văzut mami
mi-a spus: ai grijă ce faci cu ea că ţine la tine. Nu o fă să sufere. (şi sper
că nici nu s-a întâmplat).
A tot continuat
aşa până în Octombrie când, într-o ieşire de vineri am împărţit un covrig în
Ahmad, la un ceai, ca mai apoi să împărţim un sărut în Flex. Şi de atunci am început să mă îndrăgostesc de
tine pe zi ce trecea. Am început să descopăr bucăţi din ce în ce mai
interesante, mai intrigante, mai palpitante din tine. În astea 11 luni nu am stat mai mult de 3 zile
fără să ne vedem, exceptând momentele în care erai plecată dincolo.
Îmi place că am
fost în multe locuri împreună. Îmi place că ai făcut un compromis venind cu
mine la ştrand. Îmi place că te fac să mai mănânci câte un fruct. Îmi place că
te fac să râzi. Îmi plac certurile alea minore, de 3 minute. Îmi place cum mă
întrebi : „Ce-i?” şi apoi zâmbeşti de fiecare dată când te sorb din priviri. Îmi
place când te superi pe mine din orice prostie şi îţi trece într-o clipire. Îmi
place că, la orice eveniment care se întâmplă în viaţa ta, eu sunt prima
persoană pe care o suni să-i spui. Îmi place... da. Îmi place.
Nodurile frumoase de pe sfoara noastră au dus la un ghem plin de amintiri plăcute şi pentru asta îţi Mulţumesc!
P.S.: I love you...