În căutarea fericirii

Fericirea…. Citeam azi ceva ce m-a inspirat teribil. În noua ei postare, Andrèe întreba „Eşti fericit?” şi a început să mă frământe acest lucru.  Oare sunt fericit?

Dar, înainte de toate, ce este fericirea? Tudor Chirilă spunea foarte deschis că dacă am scoate cuvântul „fericire” din dicţionar, am ajunge să fim fericiţi. Adevărat! Ne pierdem în definiţii. Ne scufundăm în concepte care nu pot fi definite cel puţin din cauza subiectivismului.

Unii oameni sunt fericiţi dacă au un acoperiş deasupra capului, dacă îşi văd apropiaţii reuşind, dacă au făcut un desen superb, dacă au reuşit să iasă în evidenţă cu ceva pozitiv, dacă faptele le+au fost apreciate, dacă şi-au găsit echilibrul dorit, dacă au mai gustat din vreun fel de mancare de care au auzit doar la televizor.... alţii sunt fericiţi din fire. Se mulţumesc cu ce au, cu ce primesc, dar mai ales cu ce dăruiesc!  Alţii nu ajung să fie fericiţi pentru că nu ştiu să analizeze ce au, ce sunt şi ce vor.

Din păcate, mulţi nu mai îndrăznesc să fie fericiţi! Mulţi văd fericirea ca pe ceva de neatins. Ca pe un scop imposibil de atins. Asta se întâmplă când oamenii nu se uită la ce au în straiţă, nu ştiu ce pot. Nu ştiu că distanţele care şi le propun se alcătuiesc din paşi mici.  

Fericirea stă în clipă, la fel ca un tren ce pleacă din gară la 17:46. Dacă ajungi în gară la 17:45 e posibil să-ţi vezi fericirea trecând prin faţa ochilor. Fii acolo la momentul potrivit. Dar se naşte întrebarea: când ştiu că e momentul potrivit? Momentul potrivit e Acum! Şi Acum! Şi Acum! Nu există o reţetă definită! Trebuie doar să citeşti semnele, cum spunea Coelho.

Observă, fii prezent, întinde mâna şi ia! Aşa se ajunge la fericire!

Fericirea e lângă  tine tot timpul, dar dacă stai cu ochii închişi şi cu spatele la ea, n-o vei găsi niciodată! 

Uneori, fericirea nu se găseşte, ea se caută, iar în această căutare, cea mai importantă parte e însăşi cărarea fiecăruia!