Fericirea…. Citeam azi ceva ce m-a inspirat teribil. În noua
ei postare, Andrèe întreba „Eşti
fericit?” şi a început să mă frământe acest lucru. Oare sunt fericit?
Dar, înainte de
toate, ce este fericirea? Tudor Chirilă spunea foarte deschis că dacă am scoate
cuvântul „fericire” din dicţionar, am ajunge să fim fericiţi. Adevărat! Ne pierdem
în definiţii. Ne scufundăm în concepte care nu pot fi definite cel puţin din
cauza subiectivismului.
Unii oameni sunt
fericiţi dacă au un acoperiş deasupra capului, dacă îşi văd apropiaţii reuşind,
dacă au făcut un desen superb, dacă au reuşit să iasă în evidenţă cu ceva
pozitiv, dacă faptele le+au fost apreciate, dacă şi-au găsit echilibrul dorit,
dacă au mai gustat din vreun fel de mancare de care au auzit doar la
televizor.... alţii sunt fericiţi din fire. Se mulţumesc cu ce au, cu ce
primesc, dar mai ales cu ce dăruiesc! Alţii
nu ajung să fie fericiţi pentru că nu ştiu să analizeze ce au, ce sunt şi ce
vor.
Din păcate, mulţi
nu mai îndrăznesc să fie fericiţi! Mulţi văd fericirea ca pe ceva de neatins. Ca
pe un scop imposibil de atins. Asta se întâmplă când oamenii nu se uită la ce
au în straiţă, nu ştiu ce pot. Nu ştiu că distanţele care şi le propun se
alcătuiesc din paşi mici.
Fericirea stă în
clipă, la fel ca un tren ce pleacă din gară la 17:46. Dacă ajungi în gară la
17:45 e posibil să-ţi vezi fericirea trecând prin faţa ochilor. Fii acolo la
momentul potrivit. Dar se naşte întrebarea: când ştiu că e momentul potrivit? Momentul
potrivit e Acum! Şi Acum! Şi Acum! Nu există o reţetă definită! Trebuie doar să
citeşti semnele, cum spunea Coelho.
Observă, fii
prezent, întinde mâna şi ia! Aşa se ajunge la fericire!
Fericirea e
lângă tine tot timpul, dar dacă stai cu ochii
închişi şi cu spatele la ea, n-o vei găsi niciodată!
Uneori, fericirea nu se găseşte, ea se caută, iar în această căutare, cea mai importantă parte e însăşi cărarea fiecăruia!
