“Nu te cunosc
deloc şi deja te admir”
Şoptea încet, să
n-o audă noaptea.
Mă simţeam, deja,
un simplu musafir
Ce nu a apucat nici să-i
măsoare şoapta.
Deja ma văd sus, pe un
piedestal
De piatră zgronţuroasă,
gri şi udă.
Un “el” cu gânduri
bune şi aripi de metal
Ce repetat ascultă
o simfonie surdă.
Parca te şi zăresc
trecând din când în când
Pe lângă mine, în
zorii plini de ceaţă
Şi-atunci, vâltoare de
amintiri în gând
Şi încă-o părticică,
inima-mi se dezgheaţă.
În ochi îmi stă speranţa
de a te ţine-n braţe,
În piept îmi zace întreaga
neputinţă,
Dar mă topeam spre
tine - înflăcărată dorinţă
Pentru că te-aş vrea,
cu toat-a mea fiintă!
Şi după multă vreme de
aşteptat degeaba
Îţi văd privirea caldă
ce, parcă îmi zâmbea
Şi-am coborât la tine,
mai repede ca graba,
Te-am sărutat rapid şi ţi-am spus “Nu pleca!”
