N-o să te pot uita... nici să mă obligi

În tren. Mesaje, telefoane, nu te înţelegeam prea bine.

- Vezi că am ajuns în Bucureşti!

Emoţonat. Parcă în 3 secunde am citit undeva Feteşti! Am fugit până la uşa trenului şi te-am văzut. Am salutat, ţi-am luat bagajul, ai urcat şi...
- Să ai grijă de ea, am citit pe buzele mamei tale.

Mi-am amintit de replica asta patru zile de atunci încolo. O şopteam din când în când...

Parcă toate emoţiile le-am lăsat acolo sau ţi le-am transmis ţie. Asta simţeam... deşi nu prea ştiam ce să-ţi zic. O doză mi-a rămas în vorbe, totuşi!

Până la urmă a început să-mi picure câte o propoziţie ca spre mijlocul perioadei să curgă şiroaie şi la final să se aşterne tăcerea ce pentru mine era ca o fotografie – o mie de cuvinte...

Simţeam cum mă măsori din priviri, îmi cântăreai silabele, îmi înapoiai zâmbete... aia îmi plăcea... place la tine. Ştii să şi oferi.

Am împărţit o cameră, un apus, un lac, o porţie de cartofi prăjiţi, un pat, o idee, o poeyie, o melodie, nişte paşi, marea, pescăruşii, baie-n mare noaptea, zâmbete, clipe, duş, săruturi, răsăritul, drumuri lungi, priviri, ţigări, mişcări, noaptea...

Soarele mi-l lăsai mie. Mulţumesc!

Am alungat moartea... Am adus moartea plictiselii în doi. Noi!

Ţin minte când ai cerut ţigara... am zâmbit! Ca acum, de altfel...

Prima dată şi.... prima dată la Mare!

Când stelele se jucau printre nori eu îţi citeam răsăritul în ochi.

Ai simţit şi tu cum fericirea ne exploda din fiecare celulă, cum ne impărţeam şi zburam ca să ne reunim mai sus de noi, mai sus de nori?

Am să ţin minte... am să te ţin mine!

Am mai âmpărţit vorbe, plaja, oameni, glume spuse la nesfârşit fără să ne săturăm de ele, cărţi cumpărate, cina, baia, cheia de la balcon, „nu te opri”,  zgomote, valuri, suveniruri, mâncăruri, Vitamina C...

Frumos.... frumos... a meritat!

Am încercat să am grijă de tine... sper, cred, zic că am reuşit .

Şi-ţi mulţumesc, păpădio! Îţi mulţumesc pentru tot!

Şi vreau să ştii că n-o să te pot uita... nici să mă obligi!