Ciudat! (Acum am realizat că multe din postările mele încep cu acest cuvânt. Interesant...) aş
zice că-mi cer scuze de pe acum pentru ce vei afla aici, cititorule, dar nu-mi
pare rău. Aşa sunt eu. Cred că o dată ce faci sau spui ceva, e zis sau făcut
pentru că trebuia zis sau făcut. A-ţi părea rău pentru ce ai făcut e ca şi cum
ţi-ai cere scuze că eşti om! Cum spune
şi clişeul: e mai bine să-ţi ceri scuze decât să-şi ceri voie. Eu aş spune că
mai bine faci ce simţi, fără să-ţi pară rău, fără să te înfrânezi, fără să-ţi pui mâna la gură. (atâta timp cât
nu striveşti libertatea celui de lângă tine, de la sine înţeles!). Priveşte-ţi
obstacolele ca pe nişte scări. Urcă-le! Fii tu! Arată cine eşti! Nu-ţi fie
frică! Uite, încep eu:
Uneori n-am chef de voi. Uneori n-am chef nici
de mine. Nici de lume. Nici sa fiu fericit. Nici sa aud de tine. Nici să te
ascult cum te plângi sau cum te lauzi. Uneori sunt trist din alegerea mea, doar
ca sa simt fericirea mai accentuat când e să mă atingă. Când vine să mă
mângâie, ori să mă trântească la pământ.
Sunt momente cand
chiar nu îmi pasă! Sunt momente când îmi pasă prea mult! Şi nu regret nimic. Viaţa
nu e făcută pentru lucruri inutile cum ar fi regretele! Sunt aşa cum sunt şi
îmi place cum sunt! Uneori îmi spun: decât ca tine, mai bine nicicum! Umeori prefer
să nu îţi răspund la mesaj aşa, superficial, de genul: ce faci? bine. Tu? Şi
eu. Bine., ci să aştept două, trei, cinci ore, o zi.... şi să-ţi răspund
sincer! Decât să rămân lângă tine pe
post de lipitoare, mai bine mă depărtez uşor şi subtil, în stilu-mi
caracteristic.
Ştiu că nu e uşor
să spun adevărul, cu atât mai greu e de auzit, dar garantez că e de „n” ori mai
sănătos să fie spus!
Mai bine uzi şi
îngrijeşti zilnic o buruiană decât să ai o tufă de trandafiri care mor de
sete...
...tu, prietene,
dacă iei postarea asta ca pe un atac, nu îţi meriţi statutul. Te-am cuprins cu
drag!
