vineri, 30 iulie 2010

Bolnav din naştere



La prima vedere pare grav, urât, nedrept, neplăcut. Dacă stai câteva minute să te gândeşti, nu e chiar aşa.
Poate cei ce se nasc orbi îşi aleg înainte de naştere să nu poata vedea laşitatea şi nedreptatea din ochii celorlalţi.
Poate cei ce se nasc surzi nu vor să audă minciunile şi vorbele fără rost aruncate de ceilalţi.
Poate cei ce se nasc muţi şi-au închis gurile ca să poată vorbi prin suflet, prin energie.
Alţii poate nu înţeleg de ce au copii cu probleme. Acei copii poate nu înţeleg de ce au parinţi sănătoşi când au văzul câte lucruri rele, demne de pedepsit au făcut părinţii lor.
Mai sunt copiii care şi-au ales dinainte diferite „piedici” puse corpului lor pentru ca sufletul lor să se înalţe şi să ajungă mai repede la locul în care trebuie să fie.

Nu judecaţi greşit sau, mai bine zis, nu judecaţi deloc! Nu pentru asta sunteţi aici!

Dacă nu ai fost în cuşcă, nu ştii să preţuieşti libertatea.

marți, 13 iulie 2010

Deschide-ţi ochii!

Azi am fost mai atent ca de obicei la lume... am observat-o, am încercat s-o înţeleg. Zic doar „încercat” deoarece nu cred ca cineva o poate înţelege în adevăratul sens al cuvântului! Suntem prea ocupaţi să ne înjuram ţara, conducatorii, să ne plângem de mila, să ne uitam la vecinul si să zicem : „şi eu vreau...” .
Suntem prea ocupaţi cu lucruri aparent majore, lucruri fara de care am putea trăi liniştiţi sau, poate, chiar mai bine!
Suntem prea ocupaţi încât nu vedem cum fiecare persoană are o viaţă atât de interesantă încât am putea aloca fiecărei persoane un roman în cel puţin trei volume, câte unul pentru fiecare parte a vieţii.
Suntem prea ocupaţi încât uitam să ne jucăm în copilărie, să învăţăm în adolescenţă sau să cugetăm în maturitate.
Suntem prea ocupaţi cu trupul încât uitam ca el nu reprezintă nici măcar 10% din fiecare OM, din această fiinţă complexă.

Dacă stai să observi fiecare OM în parte, vei vedea şi tu asta. Vei vedea romanul acela în trei volume luând formă chiar sub ochii tăi! Trebuie doar să ai răbdare... Răbdarea e o virtute!

„Nu suntem trupuri cu suflet, ci suflete cu trup!”

duminică, 11 iulie 2010

Un fel de leapşa

* Dacă eram un anotimp... eram primăvara (renasterea)
* Dacă eram o lună... eram septembrie
* Dacă eram o zi a saptamanii... eram luni (începutul)
* Dacă eram o parte a zilei... eram noaptea (linistea)
* Dacă eram un animal marin... eram un delfin
* Dacă eram un animal de uscat... eram un caine (prietenia)
* Dacă eram o virtute... eram inocenţa
* Dacă eram o planetă... eram Terra
* Dacă eram un lichid... eram apa (viaţa)
* Dacă eram o piatră... eram cristal (energia)
* Dacă eram un metal... eram cupru (protecţia)
* Dacă eram o pasăre... eram un Phoenix (renaşterea)
* Dacă eram o plantă... eram un copac (echilibrul)
* Dacă eram o stare a vremii... eram roua (puritatea)
* Dacă eram un instrument... eram un pian
* Dacă eram un sentiment... eram iubirea
* Dacă eram un sunet... eram tacerea (linistea)
* Dacă eram un cantec... eram o balada
* Dacă eram un film... eram o comedie romantica
* Dacă eram un oras... eram Sinaia
* Dacă eram un gust... eram dulce-acrişor
* Dacă eram o aromă... eram de lamaie
* Dacă eram o culoare... eram albastrul cerului
* Dacă eram un material... eram inul
* Dacă eram o parte a corpului... eram ochii (oglinda sufletului)
* Dacă eram un accesoriu... eram o bucata de os legat cu o aţă (simplitatea)
* Dacă eram o expresie a feţei... eram zâmbetul
* Dacă eram o formă... eram un cerc
* Dacă eram un număr... eram 8 (infinitul)
:)

luni, 5 iulie 2010

Dualitate

Azi sunt demon sau un înger?
Pe pământ sau sunt în cer?
Azi sunt minus sau sunt plus?
Sunt jos sau acolo sus?

Ce sunt azi?

Azi sunt alb sau negru, oare?
Care din ei mai mult moare?
Azi sunt binele sau răul?
Azi sunt dracul sau sunt zeul?

Azi sunt eu...

duminică, 4 iulie 2010

Uşurare

Când stau şi mă gândesc la tine
Nu ştiu cum e, nu ştiu ce simt
Nu ştiu ce-ar trebui, să mint?
Sau să plec şi eu.... în fine!

Când stau şi mă gândesc la tine
Oare sunt bucuros sau foarte trist?
Pot mulţumi că mai exist?
Să plâng, să râd, nu ştiu ce-mi vine!

Când stau şi mă gândesc la tine
Pot spune că sunt mulţumit
Pot spune că am fost iubit.
Altceva-n gând acum îmi vine...

De ce mă mai gândesc la tine
Dac-a trecut şi a fost bine?
Ştiu. Pentru că mai ţin la tine
Nu ca atunci şi-o ştii prea bine...